A cincea zi de proteste în Belarus / Peste 1.000 de manifestanți au fost eliberați. Oamenii au fost torturați în detenție (VIDEO)

A cincea zi de proteste în Belarus / Peste 1.000 de manifestanți au fost eliberați. Oamenii au fost torturați în detenție (VIDEO)
Foto: Hepta - Zuma Press / Attila Husejnow

Zeci de mii de oameni au ieșit, joi seară, pe străzile din Belarus să manifesteze împotriva represiunii violente a protestelor declanșate după ce autoritățile au anunțat că Alexandr Lukanșenko, președinte din 1994, a mai câștigat un mandat cu peste 80% din voturi. Datele Comisiei Electorale Centrale au arătat că rivala sa, Svetlana Tikhanovskaya, nu a obținut nici 10%. Sondajele independente, în schimb, au dat-o învingătoare pe aceasta și chiar la o distanță mare. Mai mulți președinți de secții de votare au anunțat că au fost forțați să semneze că Lukașenko a obținut majoritatea voturilor în secțiile lor, fapt pe care au refuzat să-l facă. În protestele ce au avut loc în fiecare zi de duminică până acum au fost arestate peste 6.700 de persoane. Joi, însă, autoritățile au eliberat peste 1.000. La manifestația de joi seară, prezenţa poliţiei a fost mai mică decât în serile precedente.

Proteste în Belarus pentru a cincea zi consecutiv, după ce autoritățile l-au dat câștigător, din nou, pe Alexandr Lukașenko

Zeci de mii de bieloruși au ieșit pe străzi, joi seară, pentru a denunța reprimarea violentă a protestelor ce avuseseră loc până atunci. De data aceasta, prezența poliției a fost considerabil redusă.

Cu bărbații în detenție, joi, mai ales femeile au fost cele care au inundat străzile, îmbrăcate în alb și cu flori în mâini.

„Avem nevoie de un nou preşedinte!”, „Bieloruși, sunteţi grozavi!” se putea citi pe pancartele lor. S-au auzit sunete de claxoane și cântece. Mulți au făcut semnul victoriei (V) cu degetele.

De duminică tot au loc proteste în care oamenii contestă cifrele oficiale ce l-au dat câștigător al prezidențialelor pe Alexandr Lukașenko. Peste 6.700 de oameni au fost arestați.

„Autoritățile nu par interesate decât să disperseze manifestanți și și să aresteze cât mai mulți posibil”, au susținut cinci experți ai Națiunilor Unite.

Sursă Video: SVTV

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Joi seară, însă, peste 1.000 de persoane au fost eliberate. La închisoarea Okrestina din Minsk, majoritatea erau femei. Cel puţin 500 de rude le-au așteptat în afara zidurilor, notează DPA.

Peste 1.000 de cercetători din Belarus au semnat o scrisoare „împotriva violenţei”, cadrele medicale au ieșit în fața spitalelor, iar membri ai Filarmonicii din Minsk au interpretat cântece patriotice în faţa clădirii.

Mai mulţi jurnalişti din presa de stat şi-au depus demisiile, angajații mai multor fabrici au protestat și ei.

În timpul manifestațiilor au fost rănite un număr considerabil de persoane. Cel puțin una a murit. Instituțiile statului controlat de Lukașenko au transmis că aceasta „a încercat să arunce un dispozitiv exploziv asupra forţelor de ordine, dar acesta a explodat în mâinile sale”.

Fotografii cu aceasta apărute în online o arată, însă, fără răni pe mâini, deci cel mai probabil autoritățile au mințit. Din nou. Bielorușii au mai transmis că un alt protestatar are șanse minime de supraviețuire după ce a fost împușcat în cap.

Statul controlat de Lukașenko cu mână de fier a avut grijă să blocheze în mod repetat accesul la internet, pentru a împiedica oamenii să comunice între ei. Chiar și așa, ei au reușit să transmită informații cu ajutorul mesageriei online Telegram și a proxy-serverelor.

Unii bieloruși au mai scris că persoanele în vârstă mai ales sunt victime sigure ale manipulărilor: fără internet, ele nici nu știu situația reală din politică și de pe străzi, căci la televizor nu apare decât versiunea oficială. Cea a lui Lukașenko.

Protestatarii arestați au fost torturați în detenție

S-au raportat numeroase cazuri de tratamente violente şi tortură aplicate manifestanților aflați în detenție. Amnesty International a transmis că au existat cazuri de oameni „dezbrăcaţi, bătuţi şi ameninţaţi cu violul” în timpul încarcerării.

Unii dintre cei eliberați au postat fotografii pe Nexta cu rănile și trupurile lor umflate de loviturile primite.

„Unii dintre cei care au fost arestați ne-au spus că centrele de detenție au devenit adevărate camere de tortură, unde protestatarii sunt forțați să stea în mizerie, în timp ce polițiștii îi lovesc și-i bat cu bastoanele”, a susținut Marie Struthers, director Amnesty International’s pentru Estul Europei și Asia Centrală, potrivit BBC.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`