Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus joi la sediul DNA pentru a fi audiat într-un dosar de cumpărare de influenţă, informează B1TV. El a fost adus cu o autospecială de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat după ce a fost condamnat definitiv la 6 ani și 2 luni de închisoare, în urmă cu 6 zile, în dosarul Petromservice.
Surse judiciare spun că ar fi vorba despre un dosar în care ar fi implicați un politician și un economist BNR, fiind vehiculate numele lui Călin Popescu Tăriceanu și Bogdan Olteanu, transmite B1 TV.
De asemenea, se vorbește despre faptul că Vîntu i-ar fi promis politicianului un million de euro pentru ca acesta să intervină în sprijinul omului de afaceri.
Vîntu, anchetat într-un nou dosar în care ar apărea și numele lui Tăriceanu și Olteanu. Se vehiculează o mită de un milion de euro
#DIRECT_ONE_27q6vr#
SOV execută, din 22 iulie, o pedeapsă de şase ani şi două luni primită la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul Petromservice.
Vîntu mai are trei condamnări, două definitive, în dosarul privind şantajarea lui Sebastian Ghiţă şi, respectiv, cel privind favorizarea lui Nicolae Popa, şi una în fond, contestată de omul de afaceri, privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii.
Sorin Ovidiu Vântu a fost adus la sediul DNA
#DIRECT_ONE_57bo07#