Victor Ponta: Bătălia politică pentru Oltchim trebuie să înceteze. Combinatul se putea salva mai uşor în 2009

Victor Ponta: Bătălia politică pentru Oltchim trebuie să înceteze. Combinatul se putea salva mai uşor în 2009

Primul ministru al României, Victor Ponta, a declarat marți, într-o conferință de presă, susținută pe tema privatizării Combinatului Oltchim, că bătălia politică pentru această companie trebuie să înceteze, îndemnând la mai multă seriozitate.

„Bătălia politică pentru Oltchim trebuie să înceteze, dacă nu, măcar să se limiteze. Vreau mai puțină utilizare politică a subiectului și mai multă seriozitate”
, a spus Ponta.

Premierul susține că situația de la Oltchim a început să se deteriorizeze între anii 2009-2011.

„În 2009, s-ar fi putut salva Oltchimul foarte uşor. Timp de trei ani, din motive obiective sau subiective, Oltchim a devenit dintr-o societate îndatorată, într-una fără ieşire. În ultima perioadă, atât ministerul Economiei şi ANAF au pornit în investigarea cauzelor care au dus Oltchim să acumuleze aceste datorii. Nu cred că vom putea recupera ceea ce s-a pierdut. Cineva trebuie să plătească pentru această situaţie”, a mai spus Ponta.

Ponta a explicat și motivul pentru care s-a renunțat la restricții privind participarea la licitația pentru cumpărarea Oltchimului.

„Vreau să răspund unei întrebări legitime puse de analiști. De ce consultantul a acceptat participarea fără restricții la licitație? Orice restricție referitoare la experiența și la alte conditionalități ar fi dus ca la licitție să fie doar PCC, ceea ce ar fi transformat procedura într-o încredințare directă. Din acest motiv, consultantul a propus o licitație deschisă, urmând ca după declararea câștigătorului să urmeze celelalte obligații pe care și le asumă. Am fost informat de Chitoiu și Vulpescu și nu puteam să avem un singur participant, PCC, ci trebuia să avem o licitație cât mai deschisă”, a mai spus Ponta.

Ponta: Bătălia politică pentru Oltchim trebuie să înceteze

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_23880').select();" id="embed_text_23880" />

Finalizarea privatizării, în așteptare

Câștigătorul licitației pentru privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu, a declarat luni că nu a putut semna contractul de vânzare – cumpărare a combinatului din cauza unor serii de nereguli.

„Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim. Constat că în afară de o ștampilă adaugată pe vechiul contract nu este nicio diferență. Lipsesc anexele, lipsesc paragrafe, certificate, o mulțime de amănunte”, a declarat Dan Diaconescu.

Premierul Victor Ponta a afirmat, la sfârșitul ședinței PSD de luni, că Dan Diaconescu nu are banii necesari pentru cumpărarea acțiunilor Oltchim și nici intenția de a deschide combinatul, urmând ca o nouă privatizare să fie reluată anul viitor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)