Valeriu Gheorghiță: În stocuri nu mai avem nicio doză de la Moderna. Rapelul va fi asigurat din tranșa următoare, care vine săptămâna viitoare / Ce spune oficialul despre vaccinul AstraZeneca

Valeriu Gheorghiță: În stocuri nu mai avem nicio doză de la Moderna. Rapelul va fi asigurat din tranșa următoare, care vine săptămâna viitoare / Ce spune oficialul despre vaccinul AstraZeneca
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În stocurile naționale nu mai există nicio doză de vaccin anti-COVID-19 de la Moderna, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de imunizare, care a precizat că rapelul va fi asigurat din următoarea tranșă primită de la această companie.

Ce a declarat Valeriu Gheorghiță despre situația dozelor de la Moderna

„În acest moment, din dozele recepţionate de la Moderna, circa 78.000 de doze, peste 77.000 deja au fost administrate persoanelor care s-au programat la vaccinare. Pot să vă spun că în stocuri nu mai avem nicio doză de la Moderna. Urmează săptămâna viitoare să primim următoarea tranşă pe luna februarie şi ultima, de la compania Moderna, de aproximativ 79.000 de doze ceea ce înseamnă că nu le vom da pentru utilizare, ci vor fi stocate pentru a asigura rapelul. Vorbesc de luna februarie. În luna martie urmează să primim probabil în două tranşe diferite aproximativ 230.000 – 240.000 de doze, dar nu avem încă un calendar confirmat”, a declarat Valeriu Gheorghiță, vineri seară, la Digi 24, potrivit News.ro.

Ce spune despre vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca

Întrebat dacă există semne de întrebare cu privire la vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca, el a afirmat că în urma administrării nu au fost înregistrate reacții adverse care să nu fie menționate în prospect.

„Noi considerăm că evoluţia şi numărul de persoane vaccinate este aproximativ cel pe care îl aşteptam, având în vedere că noi am deschis aproximativ 10.800 de locuri de vaccinare zilnic şi avem puţin peste 9.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, iar din punct de vedere al profilului de siguranţă nu am înregistrat reacţii adverse care să nu fie menţionate în rezumatul caracteristic produsului”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Totodată, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 a fost întrebat dacă serul de la AstraZeneca este la fel de sigur precum celelalte două, cele de la Pfizer-BioNTech și Moderna, și a răspuns că „nici nu trebuie să punem problema în felul acesta”.

„Categoric, da. Nici nu trebuie să punem problema în felul acesta din moment ce a primit recomandare din partea Agenţiei Europene a Medicamentului. De asemenea, este un vaccin care are o rată de eficacitate care ne permite să îl folosim cât se poate de clar şi cu beneficii maximale pentru persoanele vaccinate, având în vedere următoarele aspecte: protecţia estede aproape 100% faţă de formele severe de boală, faţă de internări. Practic nivelul de protecţie pe care vaccinarea cu AstraZeneca este cât se poate de bună. Sunt date din studiile derulate care ne arată o scădere a efectelor simptomatice cu 67 la sută pentru că protocolul de studiu a permis testarea săptămânală a tuturor persoanelor care au făcut parte din acel studiu şi s-a observat o scădere a considerabilă a ratei de infecţie simptomatică. Dacă ne uităm la vaccinurile pe care le folosim an de an pentru gripa sezonieră, care au o rată de eficacitate de 40 – 60 la sută, datele pentru vaccinul de la AstraZeneca în momentul de faţă arată o rată de eficacitate între 76 – 82 la sută, ţinând cont de momentul în care administrăm a doua doză”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`