Vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor ar putea începe în toamnă. Ce a declarat Valeriu Gheorghiță

Vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor ar putea începe în toamnă. Ce a declarat Valeriu Gheorghiță
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, a reiterat că vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani ar putea începe în trimestrul al treilea, în toamnă, în contextul în care Pfizer a cerut autorizare și pentru această categorie, după rezultatele promițătoare pe care le-a relevat un studiu efectuat în acest sens.

Vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor ar putea începe în toamnă, spune Valeriu Gheorghiță

„Am văzut că compania Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obţine autorizare şi indicaţie pentru grupa de vârstă 12 – 15 ani ceea ce înseamnă că într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare şi de la FDA şi cu siguranţă şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului aşa încât cred că din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicaţie şi să şi facem acest tip de vaccinare”, a declarat președintele CNCAV duminică la Digi 24, potrivit News.ro.

Până duminică seară, în România, au fost vaccinate peste 2,28 milioane de persoane, iar circa 1,41 milioane au primit inclusiv rapelul. Numărul total de doze administrate la nivel național se apropie de 3,7 milioane. Tot duminică, coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că, începând de marți, în țara noastră vor fi vaccinate zilnic circa 80.000 de persoane.

„M-am uitat pe programările de săptămâna următoare. Începând (…) de marţi, vom avea circa 80.000 de persoane vaccinate. Avem în momentul de faţă aproximativ 80.000 de persoane în fiecare zi care sunt deja programate şi au ocupat un loc în centrele de vaccinare, circa 60.000 sunt cu Pfizer, circa 10.000 cu Moderna, restul cu AstraZeneca. (…) Dacă am fi avut o adresabilitate crescută şi pentru vaccinul AstraZeneca, în momentul de faţă eram la cel puţin 80.000 de persoane vaccinate pe zi. (…) Pot să vă spun că în momentul de faţă avem 1.151 de centre din care 792 de centre sunt cu vaccin de la Pfizer, circa 84 sunt centre cu vaccin de la Moderna, circa 275 sunt centre care primesc vaccin de la AstraZeneca”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiță,potrivitAgerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`