Compania Națională Unifarm SA a achizționat și a adus în țară, în intervalul 6 – 7 aprilie, mai multe transporturi de echipamente și produse dezinfectante. Printre produsele cumpărate se numără măști și ochelari de protecție, viziere, combinezoane, mănuși și zeci de mii de tone de dezinfectant pentru suprafețe.
Printre acestea se regăsesc: 2.245.000 măști FFP2 și ochelari de protecție, 20.000 viziere, 300.000 combinezoane, din care 200.000 combinezoane speciale utilizate în secțiile de terapie intensivă (ATI), 923.000 mănuși latex, 114.000 mănuși vinil, 2.000.000 măști chirurgicale cu 3 pliuri, 36.000 tone dezinfectant pentru suprafețe.
„Aceste materiale sanitare și echipamente de protecție atât de necesare și așteptate de personalul medical vor fi distribuite începând din această noapte către toate unitățile sanitare din țară, cu prioritate către cele care sunt în prima linie de gestionare a cazurilor infectate cu noul coronavirus. Este o adevarată luptă comercială pentru achiziția materialelor sanitare și a echipamentelor pe piața internațională. Continuăm aprovizionarea, constant, și în perioada următoare”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.
Autoritățile române au depistat, până marți – ora 13:00, 4.417 cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivel național. Dintre acestea, 360 au fost diagnosticate doar între ultimele două raportări. Dacă 460 de persoane au fost declarate vindecate și, prin urmare, externate, alți 274 de pacienți sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă din țară. Peste 25.000 de oameni sunt în carantină și alți peste 91.000 în izolare la domiciliu.
Grupul de Comunicare Strategică a mai precizat că, până la ora actuală, au fost deschise 326 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar cuantumul amenzilor se ridică la 16,5 milioane de lei.
Bilanțul deceselor înregistrate printre pacienții infectați din România a ajuns, marți, la 184. Cele mai recente victime proveneau din Suceava, Arad – județele cu cele mai multe victime din țară – și Sibiu.
La nivel global, coronavirusul continuă să se răspândească vertiginos și, până la această oră, a infectat peste 1,36 milioane de oameni din 209 țări și teritorii de pe tot globul. Numărul deceselor a trecut de 76.000, în timp ce bilanțul persoanelor vindecate se apropie de 294.000.
Dacă ne orientăm după decese și ne raportăm la mărimea populației, Italia este cea mai afectată țară de COVID-19 din lume. Autoritățile italiene au confirmat, până luni seară, peste 132.000 de îmbolnăviri și circa 16.000 de decese. Mai mult decât atât, aproape 4.000 dintre persoanele infectate tratate în spitalele din peninsulă se află în stare critică.
Totuși, SUA este națiunea cu cele mai multe cazuri de pe glob. Potrivit datelor centralizate de Worldometer, autoritățile americane au testat pozitiv pentru noul coronavirus aproape 368.000 de persoane, în timp ce bilanțul deceselor se îndreaptă spre 11.000. În spitalele din SUA, peste 7.000 de pacienți sunt în stare critică.