UPDATE 14:10: A fost confirmat decesul tânărului, în urmă cu câteva momente. Din păcate, nu a putut fi salvat, deși a fost transportat de urgență la spital.
Se pare că acesta nu era student, doar locuia în acel cămin studențesc cu un prieten.
Motivul pentru care a decis să se sinucidă este pentru faptul că ar fi avut probleme cu un apropiat.
UPDATE 13:15: Tânărul care s-a aruncat de pe căminul studențesc se află în acest moment în stop cardio-respirator.
UPDATE 12:50: Tânărul s-a aruncat de pe căminul studențesc după mai bine de trei ore de negocieri cu polițiștii.
El a fost transportat de urgență la spital, în stare gravă, pentru îngrijiri medicale.
La fața locului fusese adusă și o tânără, nu se știe dacă era iubita, prietena sau ce fel de cunoștință era, dar din păcate nici aceasta nu a reușit să îl convingă pe tânăr să renunțe la gestul extrem.
Știrea inițială
Un tânăr în vârstă de 23de ani din București se află în aceste momente pe acoperișul unui cămin studențesc și amenință că se sinucide. La fața locului au ajuns și polițiștii, dar și trei negociatori. De asemenea, la fața locului au ajuns și două ambulanțe SMURD gata să intervină în caz de nevoie, informeazăantena3.ro. Căminul se află pe Str. Lacramioarei nr. 56 din sectorul 3.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.