Reprezentanții Metrorex anunță că anchetează un mecanic de tren care ar fi condus beat. Totul s-a întâmplat miercuri după-amiază, când polițiștii de la metrou s-au sesizat după ce garnitura condusă se mecanic nu a mai plecat din stația Dristor.
„Referitor la informațiile apărute în presă cu privire la incidentul în care a fost implicat un mecanic de tren, vă informăm că sunt în curs de efectuare verificările procedurale prevăzute în astfel de situații. Acestea presupun cercetarea în funcție de circumstanțe conform prevederilor legale și aplicarea de sancțiuni conform Statutului disciplinar, al Regulamentului Intern și legislației incidente”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Metrorex, care precizează că mai multe informații vor fi oferite după încheierea verificărilor.
Un echipaj al Brigăzii de Poliție Rutiere a sosit la fața locului și l-a testat pe mecanic cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 16:30 polițiști ai Serviciului de Poliție Metrou din cadrul Poliției Capitalei în timp ce se aflau în stația de metrou Dristor 2 s-au sesizat din oficiu și au declanșat verificări după ce un tren staționa prea mult pe peron, iar în rândul călătorilor s-a creat o stare de neliniște. Din verificări a reieșit faptul că mecanicul care manipula trenul respectiv ar fi sub influența băuturilor alcoolice”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Metrou.
Pe numele mecanicului a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările în acest caz, ”sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.