UPDATE 16.30 Aeronava Spatan care a transportat la București trei răniți în incediul de la Chișinău a aterziat sâmbătă, în jurul orei 16.30, la Baza 90 Otopeni.
Potrivit unui comunicat al Ministerului român al Sănătății, este vorba de trei femei care vor fi internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. Acestea au arsuri pe mai mult de 30 la sută din suprafaţa corpului şi leziuni de căi respiratorii.
#DIRECT_ONE_f7vq0j#
Trei dintre răniții în urma exploziei de sâmbătă de la un local din Chișinău vor fi aduși duminică la București, informează B1 TV, citând un comunicat al ministerului Apărării. O aeronavă a Forțelor Aeriene Române va face un zbor umanitar de urgență pe ruta Otopeni-Chișinău-Otopeni pentru a transporta cei trei pacienți.
”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează, astăzi, 10 ianuarie, un zbor umanitar de urgenţă pe ruta Otopeni – Chișinău – Otopeni, pentru transferul în România a trei pacienţi care au suferit arsuri grave, în urma unui incendiu care a avut loc sâmbătă, 9 ianuarie, în capitala Republicii Moldova.
Aeronava militară a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni în jurul orei 11.00”, se arată în comunicatul citat.
#DIRECT_ONE_rcsbc0#
Misiunea este executată la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.
”Echipamentele medicale specifice şi asistenţa pacienţilor pe timpul zborului sunt asigurate de o echipă medicală a SMURD, sprijinită de medici şi paramedici militari. Misiunea este executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne. Echipajul aeronavei este format din locotenent-comandor Florin Ianculescu – pilot, căpitan Claudia Voicu – copilot, maistru militar Ovidiu Lupu – loadmaster, locotenent-colonel Dragoş Tudose – medic şi plutonier Gabriel Mardale – paramedic”, a mai transmis MApN.
Avionul care îi peria pe pacienți va ateriza pe Aeroportul Otopeni în jurul orai 14.00.
Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Constantin Spânu, purtător de cuvânt al ministerului Apărării Naționale, a declarat că cei trei pacienți care vor fi aduși la București au suferit arsuri foarte grave.
„În jurul orei 11, o aeronavă a Forțelor Aeriene Române, configrată pentru misiuni de evacuare medicală, a decolat către Chișnău. Pacienții sunt asistați de o echipă medicală coordonată de SMURD. Solicitarea a fost făcută pentru transferul a trei pacienți. Sunt pacienți cu aresuri foarte grave”, a declarat Constantin Spânu.
Cel puțin 20 de persoane au fost rănite în urma unei explozii care s-a produs sâmbătă la un local din centrul Chișinăului. Administratorii localului au fost reţinuţi pentru 72 de ore. (Detalii AICI)