Traian Băsescu, despre cazul celor şapte violatori din Vaslui care au scăpat de arestul preventiv: Sunt revoltat. Parchetele arestează pe delaţiuni, dar pe umilirea definitivă, pentru toată viaţa, a unui copil, îi pun în libertate

Traian Băsescu, despre cazul celor şapte violatori din Vaslui care au scăpat de arestul preventiv: Sunt revoltat. Parchetele arestează pe delaţiuni, dar pe umilirea definitivă, pentru toată viaţa, a unui copil, îi pun în libertate

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că este revoltat de faptul că cei  şapte violatori din judeţul Vaslui au scăpat de arestul preventiv.

„Sunt revoltat! Oamenii aceia trebuiau arestaţi. Parchetele noastre arestează pe delaţiuni, dar pe umilirea definitivă, pentru toată viaţa, a unui copil, îi pun în libertate. Deci sunt revoltat, mai ales că eu am fost două legislaturi deputat de Vaslui”, a spus Băsescu, pentru PS News.

Potrivit fostului președinte, „astfel de haite nu au ce căuta în societate. Ei nu au nimic de oameni”.

„Cum să violezi în modul ăsta? Orice viol este dezgustător şi profund antisocial, darămite un grup de nemernici care batjocoresc un copil şi sunt lăsaţi în libertate, că nu-s pericol public. E revoltător!”,  a mai adăugat Băsescu, care a precizat că a semnat petiţia online pentru arestarea celor şapte.

Violatorii elevei din Vaslui au ieşit din arestul preventiv şi acum sunt cercetaţi sub control judiciar. Pe internet a fost lansată o petiţie prin care se cere pedepsirea celor şapte. (Detalii AICI)

 
Urmăriți B1TV.ro și pe
`