CORONAVIRUS | Amenzi între 500 și 1.500 de lei pentru timișorenii care nu poartă mască de protecție și mănuși

CORONAVIRUS | Amenzi între 500 și 1.500 de lei pentru timișorenii care nu poartă mască de protecție și mănuși
Foto: facebook.com/pg/Nicolae-Robu

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a anunțat faptul că timișorenii care nu vor purta mască și mănuși, devenite obligatorii prin decizia Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, vor fi amendați cu sume cuprinse între 500 şi 1.500 de lei.

„Pe teritoriul administrativ al municipiului Timișoara se instituie obligativitatea persoanelor de a purta mască și mănuși pe mijloacele de transport public și în spațiile închise ale structurilor închise publice și private în care se desfășoară relații cu publicul”, se arată în decizia CSU Timișoara, anunțul fiind făcut pe pagina de Facebook a primarului Robu.

Inițial, ordinul prin care se introducea obligativitatea purtării măștilor din 22 aprilie, nu prevedea și amenzi, însă primarul a invocat Legea 61 din 1991 privind ordinea publică.

„Intră în vigoare de astăzi, dar cu trei zile de grație. Nu se vor da amenzi astăzi, mâine și poimâine. Cetățenii care vor fi surprinși fără măști și mănuși vor fi atenționați în aceste trei zile”, a declarat Nicolae Robu într-o intervenție la B1 TV.

Primarul a mai precizat că se pot folosi și eșarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura pentru a proteja populația de răspândirea noului coronavirus.

Nu venim să impunem acum un anumit tip de mănuși, dar aceste măsuri trebuie respectate. Nu vrem să amendăm pe nimeni, trebuie să respectăm regulile, nu să facem bani din amenzi”, a mai punctat primarul Timișoarei, într-o intervenție la Digi 24.

Purtarea măştii, obligatorie şi în alte județe

Purtarea măştii este obligatorie şi în judeţele Constanţa, Maramureş, Galaţi, Bacău, Hunedoara, Iaşi, Vaslui şi Suceava.

Președintele Societatății de Microbiologie, Alexandru Rafila, a vorbit despre eficiența măștilor improvizate din diverse materiale (eșarfe, batiste), făcând totodată o recomandare pentru ce tip de mască ar trebui să folosească populația pentru a se proteja de răspândirea noului coronavirus.

„Este mult mai eficientă masca de unică folosință, masca chirurgicală, dar dacă nu are, o alta ar fi, ca barieră mecanică care nu este perfectă, una făcută din material dens, care se poate spăla zilnic”, a declarat Rafila, precizând că nu recomandă alte obiecte vestimentare, precum eșarfe și batiste, deoarece „nu protejează în niciun fel împotriva unei infecții virale, cu atât mai puțin împotriva infecției cu noul coronavirus”.

Astfel, o alternativă la măștile chirurgicale poate fi masca realizată dintr-un bumbac dens sau din alt material textil dens, care să permită respirația cu suficient de multă ușurință și care se poate spăla și călca. Altfel, alte materiale improvizate se pot încărca cu microorganisme din cavitatea bucală sau din căile respiratorii, eficiența fiind nulă.

Vârful epidemiei în România, între 7 -10 zile după Paște

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, pentru B1 TV, că autoritățile și specialiștii se așteaptă ca vârful epidemiei de coronavirus să se producă undeva la șapte – zece zile după Paște, urmând ca apoi numărul de infectări înregistrate să fie constant și, mai târziu, acesta să scadă.

Tătaru a mai precizat că sezoane de SARS-CoV-2 vor fi în următorii 1 – 2 ani, dar nu la același nivel, dacă totul se va gestiona corect acum.

Potrivit celor mai recente date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, 9.710 de infectări cu COVID-19 au fost confirmate pe teritoriul României,468 dintre ele fiind nou raportate., în ultimele 24 de ore. 2.406 persoane au fost declarate vindecate și externate, dar aproape 290 sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`