Studiu al Comisiei Europene: 60% dintre români se declară mulţumiţi de măsurile luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Media europeană este de 45%

Studiu al Comisiei Europene: 60% dintre români se declară mulţumiţi de măsurile luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Media europeană este de 45%
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit unui sondaj Eurobarometru standard publicat vineri pesite-ul oficial al Comisiei Europene, România se află în topul statelor membre, în ceea ce privește procentul cetățenilor mulțumiți de măsurile luate de instituțiile Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de COVID-19 (în proporție de 60%). Cetățenii Irlandei se află pe primul loc în acest top (cu 71%), în vreme ce media europeană este de 45%.

60% dintre români, mulţumiţi de măsurile anti-COVID luate de autorități

În sondajul Eurobarometru, desfășurat în iulie și august, se mai evidențiază faptul că 64% dintre europeni consideră că situația economică actuală este „proastă”, iar 42% dintre europeni sunt de părere că economia țării lor se va redresa în urma crizei COVID-19, „în 2023 sau mai târziu”.

De partea cealaltă, 45% dintre europeni sunt „mulțumiți” și 44% sunt „nemulțumiți” în ceea ce privește măsurile luate de UE pentru a combate pandemia. Cu toate acestea, 62% afirmă că au încredere în capacitatea UE de a lua deciziile corecte în viitor, în timp ce 60% rămân optimiști cu privire la viitorul UE.

Încrederea în Uniunea Europeană a rămas stabilă față de toamna anului 2019, la 43%, în ciuda contextului actual, în care multe țări au fost îngenunchiate de pandemie. În 15 state membre, majoritatea respondenților afirmă că au încredere în UE, cele mai ridicate niveluri fiind observate în Irlanda (73%), Danemarca (63%) și Lituania (59%). Cele mai scăzute niveluri de încredere în UE sunt observate în Italia (28%), Franța (30%) și Grecia (32%).

În cele 27 de state membre au avut loc 26 681 de interviuri „față în față”, completate în mod excepțional cu interviuri online.

Media europeană a cetățenilor mulțumiți de deciziile UE este de 45%

În ceea ce privește măsurile luate de instituțiile UE pentru a combate pandemia de COVID-19, părerile sunt împărțite (45% „mulțumiți” față de 44% „nemulțumiți”).

Cele mai ridicate procente se înregistrează în Irlanda (71%), Ungaria, România și Polonia (60% în fiecare dintre aceste trei țări). În șapte țări, majoritatea respondenților sunt „nemulțumiți”, în special în Luxemburg (63%), Italia (58%), Grecia (55%), Cehia (55%) și Spania (52%). În Austria, proporția celor „mulțumiți” este egală cu cea a respondenților „nemulțumiți” (47% în ambele cazuri).

Deciziile menționate de respondenți în ceea ce privește răspunsul UE la pandemia de COVID-19 sunt stabilirea unei strategii pentru a face față unei crize similare în viitor și dezvoltarea mijloacelor financiare pentru găsirea unui tratament sau a unui vaccin (37 % pentru fiecare dintre aceste priorități). De asemenea, 30 % dintre respondenți consideră că dezvoltarea unei politici europene în domeniul sănătății ar trebui să fie o prioritate.

În ceea pe privește măsurile de izolare, studiul arată că trei europeni din zece afirmă că le-a fost destul de ușor să le respecte (31 %), în timp ce un sfert declară că le-a fost destul de greu să le respecte (25 %). Pentru ceilalți 30 %, măsurile au fost moderate.

În ciuda contextului actual, 60 % dintre europeni declară că sunt optimiști în ceea ce privește viitorul UE. Cele mai ridicate niveluri de optimism se observă în Irlanda (81 %), Lituania și Polonia (75 % în ambele cazuri) și Croația (74 %), iar cele mai scăzute se observă în Grecia (44 %) și Italia (49 %).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”