Stare de alertă. Ce reguli trebuie să respecte saloanele de înfrumusețare

Stare de alertă. Ce reguli trebuie să respecte saloanele de înfrumusețare
FOTO: Pixabay.com

Saloanele de înfrumusețare urmează să se redeschidă după data de 15 mai, odată cu încetarea stării de urgență. Acestea însă nu vor mai putea funcționa ca înainte, ci va fi necesar un set de noi reguli care să prevină infectarea și răspândirea noului coronavirus. Patronii și angajații saloanelor de înfrumusețare ar urma să respecte anumite reguli în timpul stării de alertă.

Numărul programărilor și spațiile de așteptare din saloanele de înfrumusețare sunt doar câteva dintre schimbările ce se pare că vor veni odată cu ziua de 15 mai. Spațiile dedicate clienților care au ajuns devrem la salon sau care urmează să aștepte până când vor fi primiți sunt considerate zone sensibile, iar din acest motiv regula s-ar putea schimba, după cum a declarant și Raed Arafat, potrivit A1.ro.

Stare de alertă, reguli pentru saloanele de înfrumusețare

Cele mai multe dintre saloanele de înfrumusețare funcționau după un calendar sau o agenda de programări, iar clienții erau cei care așteptau până când le venea rândul la coafor sau la cosmetică. Timpul acesta putea să varieze, iar uneori persoanele nu erau primite fix la ora la care știau că vor începe procedurile de îngrijire, ori se întâmpla ca din motive personale chiar un clinet să întârzie la programarea stbilită.

Acum însă regulile pentru realizarea programărilor ar urma să se schimbe, având în vedere că sălile de așteptare sunt considerate spții sensibile, așa cum a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat.

Dacă până acum clientul era cel care aștepta la programare este posibil ca rolul să se inverseze și să devină coaforul sau cosmeticiana persoana care așteaptă. Mai mult decât atât, acest lucru ar putea să nu mai fie permis în interiorul saloanelor de înfrumusețare

„Ai nevoie de măsuri speciale pentru frizerii, pentru cosmetică. Nu poți nelimitat să le ții închise, trebuie să-și reia activitatea, dar sub o formă nouă. Posibil că nu vor avea zonă de așteptare, trebuie să te programezi, te duci direct la programare, știi că ești așteptat. Ai întârziat, vine altul în locul tău, nu stai și aștepți acolo. Te duci și te plimbi pe stradă o jumătate de oră și te întorci, nu stai acolo. Zona de așteptare va deveni una sensibilă, va trebui să nu mai existe temporar. Trebuie să se înțeleagă că ne gândim cu colegii specialiști la acest domeniu, la măsuri punctuale, pe diferite domenii, care trebuie să fie luate ca măsuri compensatorii la măsurile de relaxare”, a explicat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Săbătății potrivit sursei citate anterior.

Saloanele de înfrumusețare, se pregătesc pentru deschiderea din 15 mai

Până la anunțarea altor reguli concrete privind redeschiderea și funcționarea saloanelor începând cu data de 15 mai, proprietarii au început deja să își ia primele măsuri de siguranță, pentru momentele în care oamenii vor veni la tuns, la manichiură, etc. relatează sursa citată anterior.

Dezinfectarea spațiilor, echipamente de protecție sau chiar separatoare pentru scaunele clienților sunt câteva dintre elemtentele care se regăsesc în măsurile pe care managerii saloanelor de înfrumusețare au decis să le aplice.

În anumite saloane de înfrumusețare, se pare că dezinfectarea se va face după fiecare client în parte, fapt ce ar urma să conducă la o scăderea a numărului de programări.

Mai mult decât atât și prețurile procedurilor cosmetice și al altor servicii din saloanele de înfrumusețare ar urma să crească, potrivit A1.ro, având în vedere că managerii vor introduce noile costuri în prețurile obișnuite ale salonului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:21 - Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja
00:03 - Volodimir Zelenski susține că războiul poate înceta dacă Ucraina intră în NATO, deocamdată fără teritoriile ocupate
23:59 - Câte gâini ai voie să crești în curte legal? Un locuitor din Oradea a fost sancționat pentru că a depășit numărul
23:59 - De luni, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor. Ce creștere vor înregistra veniturile seniorilor din ianuarie 2025