Sorin Cîmpeanu: Peste 2,4 milioane de elevi revin în bănci / Scenariile de funcționare a școlilor potrivit Hotărârii CNSU (DOCUMENT)

Sorin Cîmpeanu: Peste 2,4 milioane de elevi revin în bănci / Scenariile de funcționare a școlilor potrivit Hotărârii CNSU (DOCUMENT)
Captură Video B1 TV

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a prezentat, miercuri, scenariile în baza cărora vor funcționa școlile după data de 8 februarie, în baza Hotărârii adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Hotărârea CNSU poate fi citită integral AICI.

Sorin Cîmpeanu explică scenariile de funcționare a școlilor

„Hotărârea CNSU. La primul articol sunt definite cele 3 scenarii. Alineatul 1 prevede rata de infectare cumulată, în ultimele 14 zile, mai mică sau egală cu 1 la mie vor fi deschise cu prezență fizică școlile astfel: antepreșcolarii, creșele, grădinițele, învățământ primar, gimnazial și liceal. Deci practic tot. Următorul scenariu: rata de infectare între 1 și 3 la mie: – vor merge cu prezență fizică antepreșcolarii, în creșă, preșcolarii în grădiniță, elevii din învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare, în școală. Vor merge și elevii din clasele terminale: VIII, XII și XIII. Al treilea scenariu: rata de infectare peste 3 la mie, dar mai mică de 6 la mie – vor merge doar cei antepreșcolarii, preșcolarii și cei din învățământul primar, inclusiv clasa pregătitoare.

La următorul alineat se prevede că se recomandă participarea cu prezență fizică a elevilor din învățământul tehnologic, profesional, profesional dual și postliceal pentru activitatea de stagiu pratic. Ele se pot desfășura cu prezență fizică, cu respectarea regulilor. S-a luat în considerate faptul că stagiile practice nu se pot face eficient în online.

Universitățile au autonomie, deci deciziile vor fi luate de conducerile lor.

Pentru unitățile de învățământ preuniversitare din cadrul MAI și MApN se face excepție, deciziile urmând a fi luate de conduceri, în funcței de specificul lor și condițiile epidemilogice”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

Acesta a mai precizat că, practic, din 8 februarie vor reveni în bănci peste 2,4 milioane de elevi dintr-un total de aproape 3 milioane.

Sorin Cîmpeanu: Peste 2,4 milioane de elevi revin în bănci / Scenariile de funcționare a școlilor potrivit Hotărârii CNS

Hotărârea CNSU privind funcționarea școlilor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, miercuri, Hotărârea cu numărul 5 privind funcționarea școlilor începând cu al doilea semestru.

Pe lângă cele precizate de Cîmpeanu, documentul mai prevede că:

„La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

În situația modificării ratei de incidență cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu din cele prevăzute la alin. (1), constatarea și modificarea scenariului se face în condițiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`