Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat joi, pentru B1 TV, că în platforma de vaccinare sunt înregistrați 155.000 de angajați din Învățământ, din care peste 145.000 sunt vaccinați și cu rapel. Acestora li se adaugă cei care s-au vaccinat la maraton sau în centrele drive-thru. Ministrul a precizat că există o oarecare dificultate în estimarea numărului de angajați din sistem care au fost imunizați. Întrebat ce se întâmplă cu profesorii care refuză vaccinarea și vin la catedră, Cîmpeanu și-a manifestat speranța că numărul acestora e tot mai mic și a vorbit despre o eventuală testare săptămânală a acestora cu teste antigen rapide.
Declarațiile au fost făcute în emisiunea ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Cel puțin 155.000 de angajați (din Învățământ sunt vaccinați), care înseamnă peste 44% din totalul angajaților. Dacă ne referim la cadrele didactice sunt peste 50%. Avem o dificultate de contabilizare a celor vaccinați, pentru că au fost eliminate întrebările prin care cei întrebați spuneau, la înregistrarea în platformă, unde lucrează, deci puteau fi contabilizați.
Sunt 155.000, plus toți angajații din Învățământ care s-au vaccinat în centrele speciale, cum a fost maratonul vaccinării sau centrele drive-thru. Spre 60% sunt, e o estimare. Repet, în platformă avem 155.000 de angajați declarați din Învățământ, din care peste 145.000 sunt vaccinați și cu rapel”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, pentru B1 TV.
Întrebat ce se întâmplă cu profesorii care refuză vaccinarea și vin la catedră, ministrul a răspuns: „Vaccinarea e și trebuie să rămână un act voluntar, dar deciziile trebuie luate în cunoștință de cauză. Cred că eforturile pe care Ministerul le-a făcut, prin campania ”Vaccinare și testare pentru învățare”, în care secretari de stat au mers în fiecare județ, asistați de către persoane cu competențe medicle și au răspuns întrebărilor, au reușit să ridice procentul celor care au reușit să se edifice și să se vaccineze”.
„Maratorul vaccinării, organizat în 7 – 19 mai la inițiativa UMF ”Carol Davila”… Personal am discutat cu 7 – 8 persoane care s-au vaccinat, persoane care aveau rezerve, semne de întrebare. S-au vaccinat, au văzut că nu au efecte secundare, apoi au promovat la rândul lor vaccinarea”, a mai spus ministrul.
Întrebat dacă profesori care refuză vaccinarea ar trebui testați anti-COVID în fiecare zi, Cîmpeanu a răspuns: „Testarea în fiecare zi nu cred că e o soluție realistă. Testarea la intervale mai mari, săptămânal, poate ar fi o solutie pentru cei care, de exemplu, au contraindicatii certificate medical în privjnța vaccinării. Și mai sunt, sper tot mai puțini, profesorii care au indoieli cu privire la importanța vaccinării”.
Chestionat cine ar trebui să plătească testarea acestor profesori, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „Dacă facem diferența între testele PCR și testele antigen rapide, cred că putem face diferența și între regimul de plată. Cele rapide sunt acceptate. Din cele 1,3 milioane de teste, au fost folosite 26.000. Sunt cel puțin 5.000 la nivelul fiecărui județ. Putem completa stocurile, dar nu Ministerul Educației se ocupă de asta”.
„Eu sunt convins că procentul (celor care nu vor să se vaccineze) nu e așa mare precum pare. (…) Există o disponibilitate mai mare decât s-a creat imaginea public. Pe de altă parte, există, în mod inexplicabil pentru mine, colegi, cadre didactice sau personal auxiliar nedidactic – cel mai greu de scuzat e în rândul cadrelor didactice – care nu au contraindicații medicale și care nu înțeleg importanța și necesitatea vaccinării. Există un astfel de procent, nu știu să-l apreciez”, a mai declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, pentru B1 TV.