Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat luni, pentru B1 TV, că azi va semna împreună cu Ioana MIhăilă, ministrul Sănătății, Ordinul comun privitor la condițiile de revenire a elevilor în bănci. Practic, se mențin toate prevederile de până acum cu o singură excepție, cea legată de faptul că se ia în calcul strict incidența zilei de vineri pentru a se stabili dacă elevii merg la școală sau nu în săptămâna ce urmează.
Nu va mai fi nevoie să se aștepte ziua de vineri, ci toți elevii vor putea să se întoarcă la școală din ziua imediat următoare celei în care se constată scăderea ratei de infectare cu coronavirus din localitatea respectivă sub pragul de 1 la mie.
După publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, Comitetul Muncipiului București pentru Situații de Urgență se poate întruni și, dacă își dă acceptul, toți elevii din București vor putea merge la școală de miercuri, dat fiind că rata de infecatre a scăzut deja sub pragul de 1 la mie în Capitală.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Talk B1”, moderată de Irina Petraru pe B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Azi urmează să semnăm și să se publice în Monitorul Oficial Ordinul comun Ministrul Educației – Ministrul Sănătății, prin care se modifică art. 2 alin 3, articolul prin care se fizează scenariul pentru întreaga săptămână la rata de incidență din vinerea precedentă.
Având în vedere multiplele cereri conform cărora câteva zile de școală ar fi foarte importante pentru a stopa pierderile generate de predarea online, am decis să flexibilizăm acest Ordin strict din perspectiva zilei de referință, fără a modifica niciuna din condițiile precedente.
Probabil mâine se va face o ședință la CMBSU, iar miecuri decizia acestui Comitet va fi aplicabilă elevilor din clasele V, VII, IX, X, XI. Sub această rezervă, răspunsul e da, dacă CMBSU va aproba acest lucru, miercuri copiii vor putea să meargă la școală”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru B1 TV.