Șefii de state din toată lumea, reacții emoționante după tragedia de la Notre-Dame! Ce spune președintele Iohannis despre flăcările ce au mistuit 850 de ani de istorie

Șefii de state din toată lumea, reacții emoționante după tragedia de la Notre-Dame! Ce spune președintele Iohannis despre flăcările ce au mistuit 850 de ani de istorie
Foto: hepta

Scena internațională a fost cutremurată, luni, de tragedia de la Catedrala Notre-Dame, acolo unde monumentul civilației creștine din Europa, care a fost ridicat în 1345, a fost cuprins de flăcări. Liderii statelor euroatlantice au oferit deja primele reacții de solidaritate lavestea îngrozitoare, care a scufundat Franța și, alături de ea, o lume întreagă în regrete.

Președintele Klaus Iohannis a reacționat, luni seara, pe Twitter, la vestea „dureroasă” că arde catedrala Notre-Dame din Paris, edificiu pe care șeful statului îl numește „un simbol istoric al culturii europene”. Șeful statului spune că România este solidară cu Franța și îi stă alături.

Jean Claude-Juncker, președintele Comisiei Europene, și-a exprimat și el regretul față de incidentul nefericit din Franța, subliniind importanța monumentală pe care o are acest edificiu în patrimoniul cultural universal.

„Notre-Dame de Paris aparține întregii umanități. A inspirat atât de mulți scriitori, pictori, filosofi și vizitatori din toată lumea. Ce seară tristă! Ce regretabil! Împărtășesc emoțiile cu națiunea franceză, care sunt și ale noastre”, a spus șeful Executivului comunitar.

Donald Tusk, președintele Consiliului European,a transmis condoleanţe locuitorilor Parisului în timp ce catedrala emblematică a oraşului, Notre-Dame, este înghițită de flăcări.

„Notre Dame din Paris este Notre Dame a întregii Europe”, a scris Tusk pe Twitter, în limba franceză luni seara.

Donald Trump, președintele SUA, n-a trecut nici el cu vederea momentele grele prin care trece scena culturală globală și, în special, cea franceză, calificând drept „oribil” incidentul.

Premierul britanic Theresa Maya transmis, la rândul ei, luni un mesaj de susţinere pentru poporul francez, după ce un simbol al Franţei, celebra catedrală Notre-Dame din Paris, a fost cuprinsă de un puternic incendiu, potrivit Reuters citat de Agerpres.

„Gândurile mele se îndreaptă în această seară spre poporul francez şi spre serviciile de intervenţie care luptă cu acest teribil incendiu la catedrala Notre-Dame”, a transmis pe Twitter Theresa May.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`