Se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, soldat cu peste 1.500 de morți / Câte clădiri cu risc seismic există, acum, în București

Se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, soldat cu peste 1.500 de morți / Câte clădiri cu risc seismic există, acum, în București

Joi, 4 martie, se împlinesc 44 de ani de la cutremurul devastator din 1977. Cu o magnitudine de 7,4 pe scara Richter, seismul a fost soldat cu moartea a peste 1.500 de persoane în toată țara, dintre care peste 1.400 și-au pierdut viața doar în București, iar alți peste 11.000 de oameni au fost răniți. Cea mai afectată a fost zona de sud a României, acolo unde zeci de clădiri au fost puse la pământ de seism.

44 de ani de la cutremurul din 1977

Cutremurul s-a produs în seara zilei de 4 martie 1977, la ora 21.22. Potrivit cifrelor oficiale, 1.578 au murit în urma seismului, iar 11.321 au fost rănite. Cutremurul a durat aproape un minut.

Au fost găsiţi supravieţuitori chiar şi după 11 zile de la cutremur. Pentru salvarea celor vii, însă prinşi sub dărâmături, pompierii şi militarii au răscolit prin dărâmături zile în şir, iar pagubele s-au ridicat la echivalentul de astăzi a două miliarde de euro.

Cele mai mari pagube s-au produs în zona de sud a țării, mai ales în București. 33 de clădiri au fost distruse în Capitală, cele mai multe dintre ele construite înaninte de cele două Războaie Mondiale.

Bilanțul anunțat de autorități arată că, în total , au fost avariate 32.897 de locuinţe și au fost afectate 763 de unităţi industriale din 23 de judeţe.

La acea vreme România era condusă de Nicolae Ceaușescu care se afla într-o vizită oficială în Nigeria.

După seismul de peste 7 magnitudine, la ora 2:00 a zilei de 5 martie 1977 s-au înregistrat replici mult mai mici față de cele așteptate, 4.9 magnitudine având cea mai mare replică a cutremului.

Câte căldiri încadrate în clasele l şi ll de risc seismic există, în prezent, în Capitală

În acest moment, în București există 726 de clădiri încadrate în clasele l şi ll de risc seismic. Dintre acestea 358 de imobile se află în clasa I de risc seismic, adică se pot prăbuși la un cutremur major, iar alte 370 de clădiri sunt încadrate în clasa a II a de risc, adică structura lor ar putea fi afectată grav dacă ar avea loc un seism puternic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`