Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat marți că pentru creșterea mobilității campaniei de vaccinare vor fi extinse punctele din locații atipice, precum muzeele, gările, aeroporturile sau locațiile turistice. Un alt element de noutate vor fi punctele de vaccinare organizate între blocuri:
“Un al doilea element important legat tot de conceptul de mobilitate al campaniei de vaccinare este legat de organizarea unor centre sau puncte de vaccinare în locații poate atipice decât se organizează în general o activitate medicală tocmai în ideea de a distanța acest proces al vaccinării de un gest medical propriu-zis pentru că sunt persoane care evită să se pezinte într-un spital, care au o serie de temeri față de înțepături, față de doctori în general.
Este bine să găsim acele locații potrivite cum ar fi muzee, gări, aeroporturi, stadioane, diverse localități turistice, pe litoral, la munte, acolo unde există o interacțiune crescută între persoane. În momentul în care ridicăm o serie de restricții oamenii vor interacționa mai mult și vom identifica care sunt acele zone în care există o interacțiune crescută și ne dorim să ajungem cu vaccinul în zona respectivă.
Tot conceptul de mobilitate reprezintă și organizarea de puncte de vaccinare între blocuri, practic grupat anumite blocuri să fie arondate unor puncte de vaccinare fixe, care să poată să fie mutate de la o anumită regiune la alta, încât să avem o acoperire mai mare. Este nevoie de o fragmentare cât mai mare a procesului de vaccinare în puncte mici dar cu o acoperire cât mai ridicată la nivel populațional”,a declarat Valeriu Gheorghiță.