Sarcinile maganerului Spitalului de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, Vitalie Stan, au fost preluate, de luni, pe durata arestării preventive, de directorul financiar-contabil, Liliana Pârvu.
De asemenea, atribuţiile şefului Secţiei de chirurgie plastică, Nicolae Antohi, au fost preluate de un medic neimplicat în anchetă.
Activitatea Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri se desfăşoară normal, fiind asigurate serviciile de gardă, dar şi activitatea curentă, spun reprezentanții Ministerului Sănătății, citați de Mediafax.
Managerul spitalului, Vitalie Stan, şeful Secţei de Chirurgie Plastică, Nicolae Antohi, medicii Aurelia Isac, Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Elena Cristina Isac, precum şi o angajată a unei clinici private au fost reţinuţi vineri, în dosarul operaţiilor estetice.
Vitalie Stan, Nicolae Antohi şi Elena Cristina Isac au fost arestaţi preventiv, duminică, în urma unei decizii a Tribunalul Bucureşti.
În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar. Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit anchetatorilor, medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie.