Șapte din cele 11 persoane testate în cadrul anchetei epidemiologice de la Școala 28 din București au COVID-19: Patru probe vor fi trimise la secvenţiere pentru a se stabili dacă este vorba de noua tulpină

Șapte din cele 11 persoane testate în cadrul anchetei epidemiologice de la Școala 28 din București au COVID-19: Patru probe vor fi trimise la secvenţiere pentru a se stabili dacă este vorba de noua tulpină
Foto: hepta.ro/Zuma Press / Nicolas Maeterlinck

Șapte noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost depistate în rândul angajaţilorŞcolii 28 din Bucureşti, informează Ministerul Sănătății. Este vorba despre șapte persoane din cele 11 de la care au fost recoltate probe la finalul săptămânii trecute, în cadrul anchetei epidemiologice efectuate după ce un angajat al unității de învățământ din Capitală a fost depistat ca fiind infectat cu tulpina de coronavirus din Marea Britanie.

Șapte noi cazuri de COVID-19 depistate în cadrul anchetei epidemiologice făcute în cazul pacientului din București infectat cu tulpina britanică

Patru dintre aceste probe vor fi trimise la secvențiere pentru a se stabili dacă și în cazul lor este vorba despre tulpina britanică a coronavirusului. Decizia a fost luată după ce la cele patru probe au fost identificate niște caracteristici care ridică unele suspiciuni, mai precizează sursa citată.

Ancheta epidemiologică a fost extinsă în acest caz după ce sâmbătă, Ministerul Sănătății a anunțat că „9 din 10 persoane testate – contacți ai unuia dintre pacienții depistați în cursul zilei de vineri cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR”. În cazul celor nouă persoane testate pozitiv sunt așteptate rezultatele secvențierii.

”În cadrul unității de învățământ au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2 un număr de 4 persoane (1 caz confirmat pe data de 14.01.2021 și 3 cazuri în data de 18.01.2021). În 22.01.2021 au fost testate la INBI „Matei Balș” 10 persoane (cele 4 confirmate și 6 contacți direcți ai acestora). Dintre cele 10 persoane testate, un număr de 9 au fost pozitive la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvențiere în următoarele zile. Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate”, a mai transmis instituția guvernamentală.

Ulterior, Direcția de Sănătate Publică București a anunțat duminică prelevarea a încă 11 probe de la persoane suspecte că ar fi infectate cu noua tulpină COVID.

”Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, în cazul şcolii, DSP MB a decis extinderea anchetei epidemiologice şi au mai recoltat încă 11 probe la care se aşteaptă rezultatul”, a transmis DSP București.

Un caz de infectare cu tulpina din Marea Britanie, descoperit la Suceava

Între timp, luni, Ministerul Sănătății a anunțat că un nou caz de infectare cu tulpina din Marea Britanie a fost descoperit în cazul unui bărbat din Suceva, care a revenit din regatul Unit pe 5 ianuarie.

Pacientul are 39 de ani și, în prezent, este internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava.

În urma anchetei epidemiologice efectuate de Direcția de Sănătate Publică Suceva au fost indetificați 4 contacți direcți ai pacientului, persoanele respective aflându-se acum sub supraveghere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:28 - Când trebuie să renunți la cauciucurile de vară și să le montezi pe cele de iarnă. Ce spune legea
18:26 - Panourilor fotovoltaice pot produce cu 50% mai puțin dacă nu sunt întreținute corespunzător. Cum și când trebuie făcută mentenanța
18:13 - Diana Stoica (USR), după ce Curtea de Apel Iași a eliminat toate înregistrările din dosarul lui Buzatu: „Problema este că oamenii își pierd încrederea în acest proces. Cine a greșit trebuie să plătească” (VIDEO)
18:02 - Destinația de vacanță ideală pentru această toamnă. Se află în România și este cunoscută pentru peisajele frumoase
17:59 - Ialomițianu (PMP): Românii nu mai pot suporta noi creșteri de taxe / În continuare se fac angajări la stat, în ciuda promisiunilor PSD-PNL. Sunt comune care au mai mulți salariați decât locuitori (VIDEO)
17:54 - Doctoriță prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă. Este șefă de secție la un spital din Caraș-Severin
17:48 - Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană
17:45 - Prejudiciu de aproape 100.000 de lei. Un dezvoltator imobiliar a păcălit mai multe persoane din Bistrița-Năsăud că le-ar construi case
17:37 - Marian Rasaliu (PSD), despre proiectul legislativ pentru pensiile militare: „Urmează ca în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp, să intre la vot și să fie rezolvată chestiunea aceasta” (VIDEO)
17:36 - Alina Petre, despre reținerea fostului șef de la CS Rapid, cu care e în proces de divorț: „Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat” / A fost căsătorită și cu fiul unui fost șef SRI