Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, vineri seară, că autoritățile române competente au luat introducerea unor măsuri preventive, privind problema maghiară.
Astfel, s-a decis nepermiterea intrării pe teritoriul României a membrilor din Noua Gardă ungară, Mişcarea de tineret din cele 64 de comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik.
„În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale a legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik”, a declarat Dajbog.
Despre aceştia, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, s-a stabilit „cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii”.
„La acest moment, suntem într-o procedură de informare a autorităţilor ungare, pentru a avea certitudinea că şi persoanele vizate sunt informate”, a mai spus Monica Dajbog.
Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală.