Robert Cazanciuc, mesaj către PNL: Organizarea de "manifestări politice ilegale" poate atrage răspunderea penală

Robert Cazanciuc, mesaj către PNL: Organizarea de "manifestări politice ilegale" poate atrage răspunderea penală
Foto: epochtimes-romania.com

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, le atrage atenția liberalilor că organizarea de „manifestări politice ilegale” în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală.

Afirmațiile lui Cazanciuc vin după ce Vasile Blaga, copreședinte al PNL, i-a cerut demisia premierului Victor Ponta și a anunțat că în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură, programată pentru vineri, liberalii vor organiza un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului.

„Ca ministru al justiției mi se pare inadmisibil și contrar practicilor democratice constituționale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim și a crea instabilitate politică majoră.

Este împotriva tuturor angajamentelor asumate de România cu partenerii săi europeni și transatlantici ca PNL să folosească justiția pentru a-și rezolva incapacitatea de a convinge populația și membrii Parlamentului cu un program politic solid, coerent care să ajute România și nicidecum să o întoarcă acolo unde se afla în anii 2009-2011″, a afirmat Cazanciuc, într-un comunicat citat de Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`