Reprezentant al elevilor: Trebuie să redefinim tezele, să punem accent pe gândirea critică, nu pe învățatul pe de rost / Rezultatele examenelor nu vor fi atât de afectate dacă Ministerul Educației va lua decizii cu cap

Reprezentant al elevilor: Trebuie să redefinim tezele, să punem accent pe gândirea critică, nu pe învățatul pe de rost / Rezultatele examenelor nu vor fi atât de afectate dacă Ministerul Educației va lua decizii cu cap
Foto: consiliulelevilor.ro

Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că ar trebui să profităm de această perioadă, ce-i drept extrem de dificilă, pentru a înlocui tezele de la școală cu evaluări reale ale modului în care se dezvoltă gândirea critică și cultura generală ale elevilor. Acesta a precizat că astfel putem renunța și la sistemul păgubos al învățatului pe de rost și al predatului pe hârtie. Voicu a mai spus că schimbările impuse de epidemia de coronavirus vor afecta cu siguranță rezultatele elevilor, dar cât de mult, asta depinde de capacitatea Minsterului Educației de a gândi strategii care să umple golurile în învățare. Explicațiile vin în contextul în care, sâmbătă, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că, în acest an școlar, tezele vor fi înlocuite cu evaluarea sumativă.

Rareș Voicu: Tezele trebuie înlocuite cu evaluări privind gândirea critică a elevului

Rareș Voicu a subliniat că trebuie să profităm de situația în care ne aflăm pentru a înlocui acuala formă a tezelor, care doar pun presiune pe elevi, cu evaluări sumative, care să verifice capacitatea elevilor de a gândi critic și care să-i facă pe profesori să-și dea seama unde anume sunt goluri și mai trebuie lucrat.

„Ministerul Educației și Cercetării a anunțat de ceva timp că avea de gând să elimine tezele din evaluarea elevilor. Noi am făcut un sondaj în rândul colegilor noștri, la care ne-au răspuns peste 60.000 de elevi și majoritatea covârșitoare a acestora ne-au spus că ar vrea ca tezele să fie eliminate în forma lor actuală și să fie înlocuite cu un alt tip de evaluare sumativă. Adică o evaluare trebuie să existe, cu siguranță, dar am ajuns la concluzia, în urma acestei consultări, că teza în forma ei actuală nu e un mijloc relevant de evaluare pentru elevi, pentru că, în foarte multe cazuri, ele se folosesc ca un mijloc de presiune din partea profesorilor pentru elevi și nu relevă, de fapt, cunoștințele pe care elevii le-au acumulat de-a lungul semestrului.

E foarte important, și asta am scris și în raportul întocmit în urma consultării, să profităm de acest punct de turnură în care ne aflăm și să redefinim tezele, adică ele să fie evaluări sumative care să evalueze, de fapt, gândirea critică a elevului și competențele pe care elevul le dobândește, pentru a combate acest fenomen al învățatului pe de rost și al predatului pe hârtie, pentru că nu are niciun plus din punct de vedere educțional.

La fel, putem merge pe modelul examenelor de final de semestru, cum e în statele occidentale, o evaluare standardizată poate chiar la nivel național, pentru a vedea concret la ce nivel se află elevii, un colectiv de elevi, o clasă etc.”, a explicat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, pentru B1 TV.

Întrebat dacă eliminarea tezelor nu-i va relaxa și mai mult pe elevi, în contextul în care școală oricum se face și nu prea, Voicu a răspuns: „Cred că depinde foarte, foarte mult de relația profesor – elev și de capacitatea profesorului de a stimula elevul să învețe. Aici vorbim de competențele de predare online și despre câți elevi și câți porfesori conștientizează, de fapt, că școala online e tot școală”.

El a ținut să pună accent pe educația remedială: „Noi nu am spus că tezele ar trebui complet eliminate, ci regândite. Deci conceptul de teză trebuie să rămână, că în baza acestor rezultate trebuie să fie creionate strategii de învățare pentru fiecare elev în parte. Din cauza faptului că în ultimele luni s-a pierdut foarte multă materie, pentru că unii elevi erau acasă, unii online și nu s-a predat unitar, e important să existe o componentă de educație remedială pentru elevi. Adică, pornind de la rezultatele acestor evaluări semestriale, profesorii să realizeze alături de elevi activități de educație remedială, adică să pluseze acolo udne rezultatele nu sunt atât de bune”.

Rareș Voicu: Eu sper că niciun elev nu învață doar pentru un examen sau pentru o olimpiadă

Voicu și-a exprimat apoi convingerea că olimpicii nu vor fi afectați de suspendarea olimpiadelor și a concursurilor școlare: „Eu sunt convins, și am vorbit cu colegi olimpici, și mi-au spus că ei vor continua să se pregătească pentru olimpiadă. Deci eu sper că această măsură nu-i va afecta (…)

Eu sper că niciun elev nu învață pentru un examen sau pentru o olimpiadă, ci pentru a-și dezvolta cultura generală și pentru a crește ca persoană”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Rareș Voicu: Școala online este mult mai ineficientă decât școala față în față

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor a mai precizat că a discutat chiar vineri cu alți colegi din țară, iar aceștia i-au trasmis că școala online este mult mai ineficientă decât predarea față în față, iar discrepanțele se văd mai ales la materii precum matematică, fizică sau chimie.

În opinia sa, această situație dificilă generată de epidemia de coronavirus va afecta rezultatele elevilor la examene, dar cât de mult, asta depinde de capacitatea Minsterului Educației de a gândi strategii de învățare care să umple aceste golurilor.

„Am avut o consultare ieri cu colegii din țară și ne-au transmis faptul că școala online este mult mai ineficientă decât școala față în față, chiar și în acest context. Mai ales în cazul materiilor de la real, matematică, fizică, chimie. Predarea online nu e absolut deloc precum cea de la clasă și mi-au spus că predarea online afectează puternic relația profesor – elev. Sper că cei din Minister își vor da seama cât de importantă e evaluarea în timpul anului școlar și creare unor strategii de învățare care să umple aceste goluri, plus programele de pregătire în vară și primăvară – dacă se fac planificat, nu cum a fost anul trecut – atunci cred că rezultatele examenelor nu vor fi puternic afectate. Ele vor fi afectate cu siguranță, dar dacă măsurile se iau din timp și cu cap nu vor fi puternic afectate”, a mai susținut Rareș Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie