Vezi aici integral regulile pentru predarea online: Elevul primește absență dacă nu participă. Se interzice înregistrarea activităților. Sarcinile de lucru trebuie să nu conducă la oboseală fizică și emoțională (DOCUMENT)

Vezi aici integral regulile pentru predarea online: Elevul primește absență dacă nu participă. Se interzice înregistrarea activităților. Sarcinile de lucru trebuie să nu conducă la oboseală fizică și emoțională (DOCUMENT)

Regulile pentru predarea în sistem online au fost publicate în Monitorul Oficialvineri, cu trei zile înainte de debutul noului an școlar, sub forma Ordinului nr. 545 din 10 septembrie 2020, pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al Internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Potrivit lit. a) din primul articol al metodologiei, „prin părinte se înțelege părintele, tutorele legal instituit sau susținătorul legal al elevului minor”, iar „prinparticipant la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului se înțelege: cadrul didactic, preșcolarul, elevul, persoana prevăzută lalit. a)sau un membru al familiei în grija/supravegherea căruia este încredințat elevul minor”.

Potrivit metodologiei, participanții la activitățile de învățare desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului au următoarele obligații:

  • răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru orice alte materiale prelucrate prin utilizarea aplicației/platformei educaționale informatice;
  • de a utiliza aplicația/platforma educațională informatică doar în conformitate cu prevederile legale;
  • de a nu înregistra, disemina, folosi informații, care conțin date cu caracter personal, în alt mod care excede scopului prelucrării acestor date.

Printre altele, ghidul prevede ca „în elaborarea sarcinilor de lucru trebuie să se urmărească respectarea particularităților de vârstă ale elevilor în ceea ce privește resursa de timp, nivelul de înțelegere al acestora și gradul de dificultate a itemilor. Sarcinile de lucru trebuie să fie creative, să nu conducă la pierderea interesului elevilor față de învățare, la oboseală fizică și emoțională, la reducerea timpului destinat unor activități recreative, familiale sau comunitare, inclusiv a timpului destinat somnului, alimentației etc”.

Responsabilitățile elevilor, potrivit metodologiei

  • participă la activitățile stabilite de cadrele didactice și de către conducerea unității de învățământ, conform programului comunicat, precum și informațiilor transmise de către profesorii diriginți/profesorii pentru învățământ primar/învățătoare/ profesorii pentru învățământul preșcolar/educatoare;
  • rezolvă și transmit sarcinile de lucru în termenele și condițiile stabilite de către cadrele didactice, în vederea valorificării activității desfășurate prin intermediul tehnologiei și internetului;
  • au o conduită adecvată statutului de elev, dezvoltând comportamente și atitudini prin care să se asigure un climat propice mediului de învățare;d)nu comunică altor persoane datele de conectare la platforma destinată învățământului prin intermediul tehnologiei și al internetului;
  • nu înregistrează activitatea desfășurată în mediul online, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal, conform prevederilorRegulamentului (UE) 2016/679, precum și ale art. 4 alin. (4) din prezenta metodologie;f)au obligația de a participa la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului; în caz contrar, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog, cu excepția situațiilor justificate;
  • au un comportament care să genereze respect reciproc, un mediu propice desfășurării orelor de curs.

Cadrele didactice au următoarele atribuții

a)proiectează și realizează activitățile didactice din perspectiva principiilor curriculare și a celor privind învățarea prin intermediul tehnologiei și al internetului;

b)elaborează, adaptează, selectează resurse educaționale deschise, sesiuni de învățare pe platforme educaționale, aplicații, precum și alte categorii de resurse care pot fi utilizate;

c)proiectează activitățile-suport pentru învățarea prin intermediul tehnologiei și al internetului;d)elaborează instrumente de evaluare aplicabile prin intermediul tehnologiei și al internetului, pentru înregistrarea progresului preșcolarilor/elevilor;

e)stabilesc împreună cu celelalte cadre didactice un program optim pentru predare-învățare-evaluare astfel încât să se respecte curba de efort a elevilor și să se evite supraîncărcarea acestora cu sarcini de lucru.

Ce atribuții au fost prevăzute pentru părinți

  • asigură participarea copiilor la activitățile didactice organizate de către unitatea de învățământ prin intermediul tehnologiei și al internetului, urmărind crearea unui mediu fizic sigur, prietenos și protectiv pentru copil în timpul desfășurării activității, promovarea unui comportament pozitiv, aprecierea progresului înregistrat de preșcolar/elev, încurajarea, motivarea și responsabilizarea acestuia cu privire la propria formare;
  • mențin comunicarea cu profesorul diriginte/învățătorul și celelalte cadre didactice;
  • sprijină preșcolarul/elevul, dacă este cazul, în primirea și transmiterea sarcinilor de lucru, în termenele stabilite;d)transmit profesorului diriginte/profesorului pentru învățământ primar/învățătoarei/profesorului pentru învățământul preșcolar/educatoarei feedbackul referitor la organizarea și desfășurarea activității de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`