Reguli stricte la BAC 2020, sesiunea de toamnă. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen

Reguli stricte la BAC 2020, sesiunea de toamnă. Ce nu au voie să facă elevii în sala de examen

Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2020 se va desfăşura în perioada 24 august – 5 septembrie, potrivit calendarului aprobat printr-un ordin de ministru transmis spre publicare în Monitorul Oficial, iar regulile sunt la fel de stricte ca în cele anterioare.

Reguli stricte la BAC 2020, sesiunea de toamnă

Pentru susținerea probelor, elevii vor trebui să respecte măsuri speciale, impuse de Guvernul României, în contextul pandemiei de COVID-19.

Toți elevii care vor susține examenul de Bacalaureat vor trebui să poarte mănuși de protecție, să-și igienizeze mâinile cu dezinfectant, să se spele cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun pe mâini și să respecte distanța socială. De asemenea, elevilor le va fi luată temperatura la intrarea în instituție.

În fiecare sală de examen vor fi maxim 10 elevi, poziționați la cel puțin 2 metri distanță unul de celălalt.

„Vreau să clarific următoarele aspecte: vă asigur că se vor lua toate măsurile de siguranță, să evităm orice risc de îmbolnăvire. Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății va elabora un ordin comun prin care vom stabili toate măsurile de siguranță privind reluarea activității în unitățile de învățământ. În sala de clasă vor fi maximum 10 elevi, respectând toate măsurile de distanțare socială. Repet: maximum 10 elevi într-o sală de clasă”, a declarat Monica Anisie.

Lista obiectelor interzise în sălile de examen

Elevilor le este interzisă intrarea în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

De asemenea, se interzice candidaţilor la evaluarea naţională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea ori în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Candidaţilor nu le este permis să aibă la ei sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Calendarul Bcalaureatului de toamnă 2020

24 august – proba la Limba şi literatura română – E.a);

25 august – proba obligatorie a profilului – E.c);-

26 august – proba la alegere a profilului şi specializării – E.d);-

27 august – Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Amintim că probele orale de la bacalaureat vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute la respectivele discipline, în urma unor examene specifice.

Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe 2 septembrie (până la ora 12,00). Contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:38 - A murit Maria Alexandru, una dintre cele mai premiate jucătoare de tenis de masă ale României
22:26 - Un bărbat care falsifica pașapoarte românești a fost reținut la Kiev. Ce sumă cerea pentru document
22:21 - India și Nepal au interzis total platforma TikTok. Platforma a fost criticată pentru modul în care gestionează conținutul politic
22:08 - Mihai Fifor: “Nu cred că s-a sesizat Klaus Iohannis, ci bănuiesc că există o informare care are, totuși, consistență, de vreme ce președintele a convocat CSAT” (VIDEO)
21:59 - Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat pentru a treia oară de agresiune sexuală. Ce s-a decis în cazul lui
21:51 - Kathleen Kavalec, prima reacție după primul tur al alegerilor prezidențiale: „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare”
21:49 - Orașul din România care a intrat în faliment. În urmă cu un deceniu era desemnat cel mai sărac oraș din România
21:38 - Diana Buzoianu (USR): Dacă mâine se anulează acest rând de alegeri, problema este că s-ar putea să ne trezim cu un val al extremismului și mai mare în această țară. Va fi o furie! Va fi, brusc, acest martir care a fost scos din cursă (VIDEO)
21:19 - Influencerul Mădălina Goșoiu a recunoscut că pentru 365 de lei a promovat mesajele lui Călin Georgescu: „Nu știam de acest Călin Georgescu, nu știam cine este”
21:18 - O mașină furată din Franța în urmă cu un an, identificată de polițiști în Sălaj. Gestul care l-a trădat pe șofer