Raluca Domuţa, prima polițistă din România care a primit premiul "International Female Police Peacekeeper 2015", pentru misiunile din Haiti

Raluca Domuţa, prima polițistă din România care a primit premiul "International Female Police Peacekeeper 2015", pentru misiunile din Haiti
Foto: politiaromana.ro

Comisarului-şef de poliţie Raluca Domuţa, din cadrul Poliţiei Române, a primit, dumnică, titlul de „International Female Police Peacekeeper 2015”, în cadrul unei ceremonii organizate în Marea Britanie, pentru misiunea de căutare și salvare după cutremurul din Haiti din 2010, se arată într-un comunicat al Poliţia Română.

Raluca Domuță este astfel prima polițistă din România, căreia i s-a conferit acest titlu.

În cadrul festivităţii organizate în Cardiff, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, poliţistei i-a fost recunoscut rolul pe care l-a avut în 2010, în timpul unei misiuni ONU pe care a avut-o în Haiti.

Raluca Domuţa a fost apreciată pentru implicarea în activităţile de căutare şi salvare derulate în urma cutremurului din 2010, precum şi pentru modul în care a asigurat securitatea medicilor care acţionau în zonă pentru combaterea holerei.

De asemenea, poliţistul român este considerat de organizaţiile internaţionale un ofiţer de poliţie de excepţie, a cărui experienţă este valoroasă în sprijinirea procesului de pace şi stabilizare din Haiti.

Experienţele trăite în misiune internaţională într-un mediu de securitate extrem de volatil m-au făcut să înţeleg de ce bunica mea, care a trăit experienţa primului război mondial, când eram copil, în fiecare seară, la sfârşitul rugăciunii spunea «Doamne, ajută-ne să ne trezim în pace!”, a spus Raluca Domuţa, citată în comunicatul Poliţiei Române.

Ofiţerul Raluca Domuţa a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 1999, este specialist în ştiinte penale, psihologie judiciară şi apărarea drepturilor omului. În prezent ocupă funcţia de şef poliţie regiune în cadrul Haiti – MINUSTAH şi oferă sprijin de specialitate în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi a actelor de violenţă sexuală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`