Radu Țincu: Varianta britanică a coronavirusului va rămâne probabil cea dominantă. E mai contagioasă, dar nu e neapărat mai mortală și vaccinurile sunt în continuare eficiente împotriva sa (VIDEO)

Radu Țincu: Varianta britanică a coronavirusului va rămâne probabil cea dominantă. E mai contagioasă, dar nu e neapărat mai mortală și vaccinurile sunt în continuare eficiente împotriva sa (VIDEO)
foto: captură TV

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a declarat că un nivel mai mare de secvențiere ne-ar putea oferi „o imagine mai concretă și corectă a evoluției și distribuției” variantei britanice a coronavirusului, dar a explicat că pentru acest lucru trebuie să avem o anumită capacitate și o oportunitate financiară, astfel că am putea, folosind experiența Regatului Unit, să aplicăm modelul matematic „care ne va spune cu exactitate momentul în care și în România vom avea preponderent această variantă virală”. În acest context, el a îndemnat la prudență și la respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Medicul Radu Țincu, despre varianta britanică a coronavirusului

Întrebat pe B1 TV, de Aneta Sângeorzan, dacă datele furnizate marți de INSP ar trebui să ne îngrijoreze, Radu Țincu a răspuns: „Trebuie să privim această informație nu neapărat cu îngrijorare. Era de așteptat ca această variantă britanică să devină dominantă și știm lucrul acesta din Marea Britanie, pentru că ea apărut în septembrie, anul trecut, acolo – în decembrie, aproape toate îmbolnăvirile erau cauzate de această variantă virală, pentru că este o variantă cu transmitere mult mai rapidă, fiind mult mai contagioasă. Este evident că se află în competiție cu celelalte variante, pe care le va scoate din circulație, și va rămâne probabil varianta dominantă. Ce trebuie să vedem este că această variantă se transmite mai rapid, deci va trebui să avem mult mai mare atenție în ceea ce privește respectarea măsurilor sanitare”.

„S-a vorbit foarte mult dacă să secvențiem mai mult – putem să secvențiem mai mult ca să putem să avem o imagine mai concretă și corectă a evoluției și distribuției acestei variante, însă ea nu ne va ajuta cu foarte mult pentru că, vă spuneam, cel mai probabil, de la momentul în care am detectat pentru prima oară varianta în România, în următoarele două-trei luni de zile, probabil, toate îmbolnăvirile se vor înregistra cu această variantă virală, așa cum s-a întâmplat și în Marea Britanie”, a mai spus Radu Țincu.

Întrebat dacă asta înseamnă că, mai degrabă decât să secvențiem, ar fi mai indicat să fim mai precauți și să ne protejăm respectând regulile de siguranță sanitară, medicul a explicat: „Putem să testăm dacă într-adevăr avem această capacitate și avem și oportunitatea financiară să facem lucrul acesta. Dacă nu, putem folosi experiența Marii Britanii, care a testat în jur de 200.000 de astfel de probe recoltate și a observat faptul că, din septembrie, până în decembrie, s-a realizat o uniformizare a răspândirii acestei variante virale. Cred că putem aplica modelul matematic care ne va spune cu exactitate momentul în care și în România vom avea preponderent această variantă virală”.

„Ceea ce trebuie să știm este că această variantă nouă virală este mai contagioasă, dar nu este neapărat mai mortală, nu crește mortalitatea. Elementul important este că în continuare vaccinurile de pe piață sunt eficiente împotriva acestei noi variante”, a adăugat Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca din Capitală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)