Luni, vremea se răcoreşte uşor, iar instabilitatea se va concentra pe sudul, centrul şi vestul tării unde se vor semnala ploi torenţiale, fenomene electrice şi până la 60 de litri de apă pe metru pătrat, izolat.
Administrația Națională de Meteorologie a emis uncod portocaliude ploi abundente, grindină şi vijelii valabil în aproape toată țara, ce expiră luni, ora 03.00, menținând și codul galben de vreme rea, emis în urmă cu două zile, valabil în județe din sudul țării și parțial în Constanţa şi Tulcea, în intervalul14 iunie, ora 10:00 – 16 iunie, ora 10:00.
Zonele care nu au fost cuprinse în avertizarea decod portocaliu, respectiv cinci judeţe din sudul ţării şi în Capitală, precum şi parţial judeţele Constanţa şi Tulcea sunt vizate de uncod galbende instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Se vor semnala descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și, pe arii restrânse, chiar 60 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie a publicat o prognoză specială pentru Capitală.
Astfel, până marți, ora 10.00, vremea va fi instabilă, cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă ce se vor acumula în intervale scurte de timp, vor depăși 15…20 l/mp, iar până marți dimineața (16 iunie) se pot totaliza 40..45 l/mp.
Şi la munte vremea se păstrează schimbătoare, cu înnorări frecvente, averse zdravene, fenomene electrice şi vânt puternic.
Se vor înregistra maxim 18 grade la Bușteni și Sinaia. La Predeal se vor resimți 16 grade, la fel și la Poiana Brașov, cu șanse mari de precipitații bogate cantitativ în toate zonele.
Pe litoral, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, dar va ploua în reprize. De asemenea, umiditatea va fi ridicată, apropiată de valoarea de 80%.
Precipitațiile se vor manifesta pe tot teritoriul județului, în contextul codului galben de vreme rea.