Premierul Victor Ponta, invitat în vacanță la Mamaia pentru a verifica tarifele și serviciile. ANAT: Dacă prețurile sunt mai mari decât la Miami, să scadă taxele

Premierul Victor Ponta, invitat în vacanță la Mamaia pentru a verifica tarifele și serviciile. ANAT: Dacă prețurile sunt mai mari decât la Miami, să scadă taxele
Foto: vremeanoua.ro

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) l-a invitat pe Victor Ponta să petreacă gratuit o vacanță la Mamaia, alături de familie, pentru a testa serviciilor și pentru a studia tarifele.

De altfel, ANAT îi propune și introducerea de TVA zero în turism.

Invitația vine după ce premierul a declarat că unde a mers în vacanță în această vară a fost mai ieftin decât în stațiunea românească, scrie Mediafax.

„Îi lansăm invitaţia să petreacă o săptămână la Mamaia, gratuit, la ce hotel doreşte, împreună cu familia, ca să vadă litoralul românesc şi preţurile practicate aici. Dacă sunt mai mari decât la Miami, cu această ocazie să scadă şi taxele. De acum vrem TVA zero la sută, dacă tot e scump la Mamaia. Trebuie să luăm, evident, măsuri să reducem taxele”, a declarat prim-vicepreședintele ANAT, Alin Burcea.

Acesta recunoaște că reducerea TVA la 9% pentru pachetele turistice a impulsionat turismul, însă „este nevoie de adoptarea mai multor măsuri pentru ca turismul românesc să devină mai competitiv, dar şi să ajungă la 6% din PIB, nivelul de potenţial estimat de World Tourism & Travel Council în cazul ţării noastre, faţă de 2%, în prezent”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină
19:38 - Turistă izbită de o sanie pe pârtia din Buşteni. Victima, rănită la coloană, a fost preluată de un elicopter (VIDEO)
19:16 - Nicușor Dan, în dezacord cu Antonescu, Bolojan şi Kelemen: Mai important decât urgentarea prezidențialelor e să lămurim de ce au fost anulate alegerile. Dacă nu apar elemente noi, Georgescu are șanse la CEDO
18:51 - David Popovici, criticat de un profesor de economie pentru că și-a cumpărat o mașină de 150.000 de euro: „Mulți ca el au ajuns pe drumuri în final. De aia e importantă educația economică”
18:31 - Mangalia: Bărbat de 64 de ani, mort după o bătaie la clubul pensionarilor
18:12 - Paleologu: „Ar fi culmea ca Marcel Ciolacu să candideze din nou la prezidențiale” / Ce spune profesorul despre „scenariul catastrofal, care arată că partidele persistă în prostia lor” (VIDEO)
17:47 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț”, am fi ajuns la 11-12% deficit bugetar, ceea ce ar fi însemnat pentru România intrarea în incapacitate de plată