Premieră în România. Un profesor a fost concediat deoarece a refuzat să predea online

Premieră în România. Un profesor a fost concediat deoarece a refuzat să predea online
Foto: pixabay.com

Începând de luni, toate școlile din România vor funcționa în scenariul roșu, predarea realizându-se exclusiv online, așa cum a anunțat joi seara președintele României, Klaus Iohannis.

Potrivit unor surse din Ministerul Educației, un profesor ar fi fost concediat pentru că a refuzat să predea online, o premieră în acest sens.

Profesor concediat deoarece a refuzat să predea online

Mai exact, un profesor de gimnaziu din Dâmbovița a fost concediat pentru că a refuzat să își susțină orele online, citează educatieprivată.ro

Potrivit sursei citate, decizia de desfacere a contractului ar fi fost emisă în cursul săptămânii trecute.

Șiun profesor de liceu din Vrancea ar fi fost sancționat pentru refuzul de a preda online, prin reducerea salariului.

Monica Anisie: Crucială se dovedeşte a fi digitalizarea sistemului de educaţie

În contextul digitalizării procesului de predare, din cauza situației epidemiologice actuale din România, Monica Anisie, ministrul Educației, vede o prioritate în acest sens, punând accent peasigurarea egalității de șanse pentru toți beneficiarii,

Obiectivele pe care mi le-am propus încă de la preluarea mandatului au vizat, pe termen mediu și lung, crearea premiselor de implementare a proiectului «România Educată», proiect al președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis. Asigurarea unui învățământ de calitate pentru toți elevii, personalizarea acestuia, flexibilizarea şi adaptabilitatea sistemului de educație la schimbările externe și la provocările viitorului sunt deziderate fundamentale în acest proiect.

Odată cu declanșarea pandemiei, atingerea lor a devenit imperativă pentru sistemul educațional, noile realități sanitare obligându-ne să găsim soluții rapide și răspunsuri adecvate pentru școală. Între acestea, crucială se dovedește a fi digitalizarea sistemului de educație, cu accent pe asigurarea egalității de șanse pentru toți beneficiarii. A fost și continuă să fie o misiune dificilă, iar îndeplinirea acesteia depinde de implicarea întregii societăți. Din perspectiva aceasta, pot afirma că răspunsurile primite până acum, la Ministerul Educației și Cercetării, sunt încurajatoare, existând, iată, inclusiv prin măsurile adoptate, premisele pentru a reuși”, a declarat Monica Anisie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`