Românii nu s-au bucurat de petrecerile de Valentine`s Day doar în București, ci și în județele din țară. În municipiul Bistrița, polițiștii au întrerupt o petrecere cu 100 de persoane, care nu respectau normele sanitare și au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.675 de lei.
Polițiștii au întrerupt petrecerea care se desfășura sâmbătă seara, într-un local din Bistrița, iar patronul restaurantului a fost amendat. Totodată, la fața locului au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, informează Inspectoratul Județean de Polițiea Bistrița – Năsăud, potrivit Hotnews.ro.
Reprezentantul agentului economic a fost sancționat cu o amendă contravențională, în valoare de 2.000 de lei, așa cum prevede Legea 55/2020.
„Poliţiştii au întrerupt o petrecere, organizată în contextul sărbătorii Sfântului Valentin, de un operator economic, într-un local public din Bistriţa. În incinta localului respectiv se aflau aproximativ 100 de persoane, iar reprezentantul agentului economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița – Năsăud.
Polițiștii bistrițeni, alături de polițiștii locali și jandarmi au verificat 24 de operatori economici, în cursul serii de sâmbătă și au legitimat 100 de persoane. Pentru neregulile constatate în timpul acțiunii au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, într-un cuantum total de 17.675 de lei.