Declarații halucinante ale Poliției Române privind șoferul cu numere anti-PSD: În momentul intrării în țară îndeplinea condițiile legale, ulterior am stabilit că a comis o infracțiune (VIDEO)

Declarații halucinante ale Poliției Române privind șoferul cu numere anti-PSD: În momentul intrării în țară îndeplinea condițiile legale, ulterior am stabilit că a comis o infracțiune (VIDEO)

Poliția Română a organizat luni o conferință de presă special pentru a prezenta situația șoferului care a venit cu numerele de înmatriculare preferențiale din Suedia în care se transmitea un mesaj injurios la adresa PSD.

Cu această ocazie aceștia au oferit și o explicație halucinantă, și anume că la intrarea în țară acesta întrunea condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice, iar abia apoi în urma verificărilor au stabilit că acesta a comis o ilegalitate.

„În momentul intrării în țară îndeplinea conditiile (…), nu am luat nicio măsură până nu am avut certitudinea întrunirii elementele constitutive infracțiunii”, a transmis Poliția Română.

”Această situație e o premieră pentru țara noastră. Am solicitat ajutorul autorităților străine. Pentru o documentare corectă am cerut informații autorităților din Suedia. Numerele de înmatriculare personalizate sunt valabile doar pe teritoriul Suediei și nu pot fi folosite pe teritoriul altor state decât dacă acestea permit acest lucru în mod specific”, a declarat comisarul Andrei Lință de la Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Ofițerii au precizat că potirivit normelor internaționale, numărul de înmatriculare, ca să fie valid, trebuie să format fie din cifre, fie din cifre și litere.

Întrebați de jurnaliști dacă polițiștii au verificat când l-au oprit în trafic pe bărbat dacă are și un alt număr de înmatriculare, ofițerii nu au știut să răspundă.

Georgian Drăgan a explicat că polițiștii nu au verificat dacă șoferul avea al doilea rând de plăcuțe de înmatriculare. ”Nu am verificat. Vom face verificări și revenim”, a spus acesta.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Luni dimineață, o brigadă de la Poliția Rutieră l-au oprit în trafic pe Bulevardul 1 Decembrie pe șoferul mașinii cu numere anti-PSDșii-au confiscat numerele de înmatriculare, i-au reținut permisul de conducere și i-au întocmit un dosar penal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`