Pesedistul Ion Ochi, salvat de colegii din Camera Deputaților. 152 de deputați au votat împotriva solicitării DNA

Pesedistul Ion Ochi, salvat de colegii din Camera Deputaților. 152 de deputați au votat împotriva solicitării DNA

Camera Deputaților a dat un aviz nefavorabil cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi. Au fost 108 voturi „pentru” și 152 „împotriva” solicitării DNA. Au fost prezenți 276 de deputați, iar 4 voturi au fost anulate.

 Comisia juridică a avizat, luni, favorabil solicitarea ministrului justiţiei de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD.

Au fost înregistrate 13 voturi pentru arestarea preventivă, 4 împotrivă, 5 abţineri şi un vot anulat, iar pentru reţinere au fost 13 voturi pentru, 4 împotrivă, 5 abţineri şi unul anulat.

DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Ion Ochi, acesta fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.

Deputatul PSD este suspectat că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a aprobat contracte ”cu dedicaţie”.
Demnitarul este acuzat că „în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a convenit cu inculpatul Nica Cristian Dorin ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparații ale unui drum județean, D.J. 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului. Prin aceasta, a urmărit obținerea de foloase materiale necuvenite, precum și de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a și devenit deputat).

Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea inculpatului Ochi Ion, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată.
 

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine