Patriarhia Română anunță, luni, că în acest an, ceremoniile religioase prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului, se vor desfășura ținând cont de regulile sanitare care au fost impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Astfel, pentru a fi evitată aglomerația, nu vor mai exista vase mari cu apă, ca în anii precedenți, credincioșii urmând să primească Aghiasma Mare deja îmbuteliată.
”La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021credincioșii vor primi, începând cu ora 7:00, Aghiasma Mare sfințită și îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie, iar cu Aghiasma Mare din 6 ianuarie vor fi doar binecuvântați prin stropire”, se arată în anunțul Patriarhiei.
Evenimentele liturgice pentru sărbătoarea Bobotezei încep la Catedrala Patriarhală pe 5 ianuarie, atunci când, între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșităSlujba Sfințirii Mari a apei(Aghiasma Mare) pentru nevoile Catedralei. Totodată, va fi sfințită și o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru.
În ziua de Bobotează, începând cu ora 7.00, credincioșii vor putea primi sticlele cu Aghiasmă Mare. Distribuirea sticlelor îmbuteliate va avea loc lângă Altarul de vară. Oamenii „vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanța de 1,5 mși purtând mască de protecție”, mai transmit reprezentanții Patriarhiei Române.
De altfel, Patriarhia a publicat și un program pentru desfășurarea ceremoniilor din ziua de Bobotează:
”– Între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioșilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza doar dinspre Piața Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricționat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);
– Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;
– Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită din nouSlujba Sfințirii Maria apei(Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reședinței Patriarhale, după care credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie”, se precizează în comunicatul citat.