UPDATE: Incendiul de la Palatul Administrativ din Suceava ar fi fost semnalat târziu. Au fost afectate și sediile STS și SRI, aflate în clădire (VIDEO)

UPDATE: Incendiul de la Palatul Administrativ din Suceava ar fi fost semnalat târziu. Au fost afectate și sediile STS și SRI, aflate în clădire (VIDEO)

UPDATE: 6 martie, ora 16:00//Alte două instituții importante au fost afectate, într-o măsură încă necunoscută,de incendiul de la Palatul Administrativ. Este vorba de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) și Serviciul Român de Informații (SRI), care își aveau sediul, dar șiserverele și arhivele cu documente clasificate în aceiași clădire.

Din primele informații, cele două instituții au reușit să-și salveze datele importanet. Atât reprezentanții STS, cât și cei ai SRI au mers la fața locului pentru a evalua situația și pentru a-și recupera bunurile pe care acum trebuie să le mute în alte locații, potrivitmonitorulsv.ro.

În plus,reprezentanțiiISU spuncă primul apel la 112 prin care a fost anunţat incendiul de la Palatul Administrativ s-a înregistrat la ora 8.55, oră la careincendiul se manifesta deja destul de violent.Din acest motiv reprezentantul ISU consideră că focul a fost observat târziu şi anunţat cu întârziere, scrieadevarul.ro.

UPDATE: 6 martie, ora 12:50// Focul încă nu a fost stins, la Palatul Administrativ Suceava, care s-a aprinsîn această dimineață.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și-a exprimat regretul față de ceea ce s-a întâmplat.

„Încă suntem în proces de stingere a acestui incendiu. Îmi pare extraordinar de rău de ceea ce s-a întâmplat. Este o clădire de patrimoniu, cea mai importantă clădire din județul Suceava. Am ajuns și eu de la Gura Humorului în jumătate de oră, ne-am mobilizat și ceea ce este cel mai important este că nu sunt victime. La trei minute au venit pompierii cu o scară și au început autospecialele să stingă incendiu. Acum noi ne organizăm cu o comisie pentru evaluarea exactă a pagubelor. E o mansardă de aproape 2.000 de metri pătrați. Nu știm și aici specialiștii vor spune care este cauza. Mansarda a fost modernizată în 2015, din ce îmi aduc aminte. Există autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a acestei clădiri de la Palatul Administrativ. În momentul de față încercăm să limităm pagubele…Suntem aici ca să salvăm tot ceea ce se poate salva”, a declarat Gheorghe Flutur, potrivitsvnews.ro.

UPDATE: 6 martie, ora 10:20//12maşini de stingere, o cisternă a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, cu cantitate de 20 t de apă, 4 autoscări şi 2 ambulanţe SMURD au fost mobilizate pentru a stinge flăcările, potrivit surselor B1 TV.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată a declarat că presiunea apei a fost reglată și incendiul se manifestă doar sub acoperișul de tablă al imobilului.

„În momentul de față, dacă anterior discuției flăcările ieșeau cu mult în afara acoperișului, au fost localizate. Incendiul se manifestă doar sub învelitoarea din tablă a acoperișului, încă mai iese fum, încă se mai află foc. Intervenim atât din interior cat și din exterior, cu colegi care vor încerca sa localizeze din interior incendiul. La fața locului au fost suplimentate forțele astfel încât sa lichidam cat mai repede incendiul”, a spus purtătorul de cuvânt.

În ceea ce privește presiune a hidranților, purtătorul de cuvânt a declarat că „s-a luat legătura cu administratorul apei și an fost crescută presiunea. Apa nu constituite o problemă în momentul de față”.

„Intervenția ar putea dura mai multe ore pentru că trebuie decopertat tot acel acoperiș din tablă de pe toată suprafața și apoi îndepărtate elementelor de construcție afectate de flăcări, căutarea ultimelor focare și scântei chiar dacă nu mai exista un pericolul iminent, acele scântei pot aprinde din nou incendiul. Nu mai există pericolul de extindere la clădirile din apropiere. Speram ca interior sa nu fie afectat plafonul sau încăperile de sub pod. După ce vom lichida incendiul vom constitui o comisie și vom stabili cauza incendiului”, a spus Alin Găleată pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineața, în podul Palatului Administrativ din Suceava, sediul Prefecturii și a Consiliului Judeţean. La fața locului se intervine cu patru autospeciale, o autoscară și două autospeciale SMURD. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a confirmatcă arde podul clădirii, cu degajări mari de fum. Incendiul ar fi izbucnit în jurul orei 8:30-9:00. Până acum nu au fost raportate victime.

Se anunță o intervenţia este extrem de greoaie, din cauza cantității mari de material lemnos, dar mai alesdin cauza presiunii reduse a apei de la hidranţi.Clădirea este de patrimoniu fiind construită între anii 1903-1904, în perioada conducerii administrației orașului de către primarulFranz Des Loges. Proiectul clădirii a fost realizat de arhitectul vienezPeter Paul Brang(1852-1925).

ȘTIRE IN CURS DE ACTUALIZARE

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Sergiu Bîlcea (PNL): „Cu cuvinte goale reușește să aducă în prim-plan nemulțumirea românilor”
15:28 - Jurnaliști B1 TV agresați la Curtea de Apel de către protestatarii lui Georgescu. Oana Țoiu (USR): Am văzut și la susținătorii doamnei Șoșoacă același tip de atitudine agresivă față de presă (VIDEO)
15:15 - Jennifer Lopez şi Ben Affleck, oficial divorțați. Cât a durat procesul?
15:02 - CEDO obligă statul român să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro
14:58 - Mai cresc sau nu pensiile la “mica recalculare”, după ce pensiile au fost înghețate? Anunțul așteptat de milioane de pensionari
14:58 - Jean-Marie Le Pen, tatăl reprezentantei extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Cum a ajuns popular în politica din Franța
14:40 - Consumul de nuci, aliat împotriva cancerului. Ce spun noile studii
14:35 - Cum se împarte moștenirea lăsată de Silviu Prigoană? Cât o să le revină copiilor Adrianei Bahmuțeanu și ce drepturi are jurnalista
14:29 - CTP, noi comentarii despre David Popovici: „Dacă era vorba despre un fotbalist de un dribbling și o bară de o seară aș fi scris vreun cuvânt?” / „Îl consider ca fiind cel mai inteligent, educat și matur dintre marii sportivi ai României”
14:24 - Ucraina a primit până acum mai puțin de jumătate din ajutorul militar promis de SUA, acuză Zelenski și spune că de vină ar putea fi corupția americanilor