Orașul Galați intră în scenariul roșu. Noi măsuri în județ, în vigoare începând cu miezul nopții

Orașul Galați intră în scenariul roșu. Noi măsuri în județ, în vigoare începând cu miezul nopții
foto: Facebook @ Instituția Prefectului - județul Galați

Instituția Prefectului – județul Galați a anunțat, duminică, că a fost adoptată o hotărâre de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență careprintre altele prevede că, începând din 16 noiembrie, în municipiul de reședință și în comuna Nicorești este interzisă activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole sau concerte, respectiv a restaurantelor și cafenelelor în spații închise.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, duminică, 7.096 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național, dintre care județul Galați – care are o incidență de 2 – a contabilizat un număr de 52.

Orașul Galați, în scenariul roșu. Ce măsuri au fost adoptate la nivel județean, potrivit Prefecturii

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galați a adoptat astăzi, 15.11.2020, următoarea hotărâre:

Art. 1 La nivelul județului Galați, activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se vor desfășura numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.

Art. 2 (1) În condițiile art. 1 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă în localitățile Nicorești (4,22) și Galați (3,10).

(2) În condițiile art. 1, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în localitățile Poiana (2,92), Corod (2,68), Târgu Bujor (2,67), Smulți (2,17), Țepu (2,09), Priponești (1,89), Ivești (1,88), Barcea (1,86), Smârdan (1,71), Tudor Vladimirescu (1,57), Vânători (1,56), Schela (1,56) și Independența (1,51

(3) În condițiile art. 1, organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 2 alin. (1) și (2).

Art. 3 (1) În condițiile art. 1 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, este interzisă în localitățile Nicorești (4,22), Galați (3,10), Tecuci (3,00), Poiana (2,92), Corod (2,68), Târgu Bujor (2,67), Smulți (2,17), Țepu (2,09), Priponești (1,89), Ivești (1,88), Barcea (1,86), Smârdan (1,71), Tudor Vladimirescu (1,57), Vânători (1,56), Schela (1,56) și Independența (1,51).

(2) În condițiile art. 1 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale, este permisă (numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane) în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 3 alin. (1).

(3) În condițiile art. 1 organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale (cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea măștii de protecție) este permisă în toate localitățile din județul Galați, care nu sunt menționate la art. 3 alin. (1).

Art. 4 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă în localitățile Nicorești (4,22) și Galați (3,10).

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 0600-2300, în localitățile Poiana (2,92), Corod (2,68), Târgu Bujor (2,67), Smulți (2,17), Țepu (2,09), Priponești (1,89), Ivești (1,88), Barcea (1,86), Smârdan (1,71), Tudor Vladimirescu (1,57), Vânători (1,56), Schela (1,56) și Independența (1,51).

(3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 4 alin. (1) și (2).

(4) În situația în care, operatorii economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se află într-una din situațiile menționate la art. 4 alin. (1), (2) și (3), se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 5 (1) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate, în localitățile Nicorești (4,22) și Galați (3,10);

(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 0600-2300, în localitățile Poiana (2,92), Corod (2,68), Târgu Bujor (2,67), Smulți (2,17), Țepu (2,09), Priponești (1,89), Ivești (1,88), Barcea (1,86), Smârdan (1,71), Tudor Vladimirescu (1,57), Vânători (1,56), Schela (1,56) și Independența (1,51);

(3) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 0600-2300, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 5 alin. (1) și (2).

(4) În situația în care operatorii economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor se află într-una din situațiile menționate la art. 5 alin. (1), (2) și (3), se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 6 Măsurile prevăzute la art. 4 şi 5 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Art. 7 Operatorii economici prevăzuți la art. 4 și 5 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.

Art. 8 La nivelul județului Galați prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la art. 6, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Art. 9 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă în localitățile Nicorești (4,22) și Galați (3,10).

(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în localitățile Poiana (2,92), Corod (2,68), Târgu Bujor (2,67), Smulți (2,17), Țepu (2,09), Priponești (1,89), Ivești (1,88), Barcea (1,86), Smârdan (1,71), Tudor Vladimirescu (1,57), Vânători (1,56), Schela (1,56) și Independența (1,51). (3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Galați care nu au fost menționate la art. 9 alin. (1) și (2).

Art. 10 La nivelul județului Galați, operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis, au obligația de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot desfășura activitatea.

Art. 11 Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la articolele 1 – 9 din prezenta hotărâre se urmărește de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați, Direcția de Sănătate Publică Galați, Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galați și Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galați.

Art. 12 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația informării operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc și spectacolele și/sau concertele, evenimentele culturale, activitățile cinematografelor, despre măsurile dispuse în prezenta hotărâre.

Art. 13 Măsurile stabilite în prezenta hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, cu excepția municipiului Tecuci pentru care măsurile dispuse vor rămâne în vigoare până la data de 25.11.2020, cand va fi reevaluată incidența.

Art. 14 Prezenta hotărâre va intra în vigoare cu data de 16.11.2020 ora 00.00.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`