Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a admis faptul că noua mutație a coronavirusului, detectată în Marea Britanie, se transmite mai ușor cu până la 70%, dar poate fi ținută sub control la fel ca și celelalte tulpini.
„Situația nu este scăpată de sub control, dar nici nu poate fi lăsată la voia întâmplării”, a declarat Mike Ryan, directorul departamentului pentru urgențe sanitare din cadrul OMS, îndemnând statele să implementeze măsuri sanitare încercate și testate.
Potrivit OMS, persoanele care se infectează cu noua tulpină transmit virusul în medie altor 1,5 persoane, în comparație cu o rată de infectare de 1,1 pentru tulpinile cunoscute anterior pe teritoriul Marii Britanii, locul unde a fost descoperită noua versiune de COVID-19, mai contagioasă cu 70%.
Cercetătorii britanici încearcă în continuare să afle în ce măsură această creștere este cauzată de mutații ale virusului și cât de mult are legătură cu comportamentul populației, a spus Maria Van Kerkhove, director tehnic OMS pentru pandemia de COVID-19. Momentan, nu există dovezi că noua tulpină ar produce forme mai severe sau mortale ale bolii.
„Am identificat o nouă variantă de coronavirus, care ar putea fi asociată cu răspândirea rapidă în sud-estul Angliei. Analizele iniţiale sugerează că această variantă creşte mai repede decât variantele existente”, a spus luni ministrul Hancock într-o intervenţie în faţa parlamentului.
„Trebuie să subliniez în acest stadiu că deocamdată nu există nimic care să sugereze că ar fi mai probabil ca această variantă să provoace o afecţiune gravă, iar ultimele date clinice arată că este foarte improbabil ca această mutaţie să nu răspundă unui vaccin”, a mai explicat oficialul britanic.
Amintim, premierul britanic a anunțat sâmbătă cănoua tulpină de coronavirusidentificată în țară este cu până la 70% mai infecțioasă.
„Am identificat o nouă variantă de coronavirus, care ar putea fi asociată cu răspândirea rapidă în sud-estul Angliei. Analizele iniţiale sugerează că această variantă creşte mai repede decât variantele existente”, a spus luni ministrul Hancock într-o intervenţie în faţa parlamentului.
Dr. Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balș” din București, a comentat pe marginea acestui subiect,pentruB1.ro.
Noua tulpină de SARS-COV-2 se transmite mai ușor, atenționează medicul Adrian Marinescu.
„S-a discutat de câteva luni de zile despre o posibilă mutație a virusului. Ceea ce vedem astăzi în Marea Britanie nu este o variantă mai agresivă a virusului, dar are contagiozitate mari mare.Deja la cel de-al doilea val, vorbim despre o altăvariantă virală, care se transmite mai ușor. Nu sunt dovezi că ceea ce se întâmplă în Marea Britanie face notă separtă.
Mutațiile se petrec la orice virus și pot fi mai mult sau mai puțin stabile. Coronavirusurile, din care face parte SARS-COV-2, sunt virusuri clar, mai stabile decât marea majoritate a virusurilor, precum cele gripale. Din acest punct de vedere, pentru că sunt mai puține mutații, e mai ușor de obținut un vaccin”, a declarat Adrian Marinescu.