CORONAVIRUS | Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunțul lui Klaus Iohannis privind redeschiderea plajelor

CORONAVIRUS | Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunțul lui Klaus Iohannis privind redeschiderea plajelor
sursa Foto: pixabay

După ce preşedintele României Klaus Iohannis a declarat că plajele se redeschid începând cu 1 iunie, iar românii vor putea călători fără declarație, față de zilele anterioare, joi, numărul de rezervări pe litoral s-a triplat.

Mai mult, potrivit reprezentanților agenţiei online Litoralulromanesc.ro, citați de Agerpres, tendinţa de creştere se va accentua în următoarele săptămâni.

Ce rezervă românii după redeschiderea plajelor

După anunțul președintelui, oamenii au început să rezerve vacanţe last minute pe litoral, începând cu acest weekend. De asemenea, au fost rezervate şi sejururi în lunile iulie şi august sau chiar septembrie.

Directorul general al Litoralulromanesc.ro, Ionuț Nedea, a declarat că ”în ceea ce ne priveşte, având în vedere că operăm online, e foarte uşor să monitorizăm reacţia imediată a turiştilor. Astfel, am constatat o creştere puternică a traficului pe site-ul nostru în minutele imediat următoare anunţului preşedintelui. După anunţ, au început să curgă rezervările, iar acest ritm s-a păstrat toată ziua de ieri şi a continuat şi astăzi”.

După ce Iohannis a declarat că se vor deschide de la 1 iunie plajele, numărul de rezervări făcute a fost, practic, de trei ori mai mare decât în oricare dintre zilele anterioare, iar solicitările au venit de la români din întreaga ţară.

”Ne aşteptăm ca tendinţa de creştere să se accentueze în următoarele săptămâni şi, cumva, după 15 iunie să revenim la nivelul de anul trecut. Chiar dacă va exista o presiune în ceea ce priveşte cererea, tarifele nu vor fi majorate, o garanţie pe care o putem oferi turiştilor care-şi achiziţionează pachetele prin intermediul agenţiei”, a adăugat Ionuţ Nedea.

Fără cearceafuri pe plajă din 1 iunie

Românii care vor să meargă în această vară pe litoralul Mării Negre sunt obligați să respecte o serie de reguli noi menite să limiteze răspândirea pandemiei de coronavirus.

Astfel că, turiștii nu vor mai putea sta pe cearceafuri, ci doar pe șeslonguri.

„Începând cu data de 1 iunie, accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii și ministrului mediului,apelor și pădurilor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020”, se arată în Articolul 7 al hotărârii Guvernului Orban.

Oamenii nu se pot infecta cu noul coronavirus în mare

Ministerul Sănătății a confirmat, recent, că nu există risc de contaminare în mare sau în râuri. Astfel că, persoanele care au execursii la planificate la mare, nu trebuie să le amâne.

Cu toate că riscul de infectare cu SARS-CoV-2 în mare, ape curgătoare, lacuri sau piscine este extrem de mic, distațarea socială nu trebuie neglijată.

„Nu avem date științifice care să demonstreze că infecția cu acest virus s-ar transmite prin apa de mare. Apa de mare, după cum știm, este și sărată, există curenți în apa de mare care ajută la purificarea apei, însă și îmbăierea în apa de mare în aceasta perioada presupune respectarea regulilor. Mă refer aici la distanță, atenția la secrețiile orale, la gura, la nas. Deci distanța revine și aici ca regulă”, a declarat doctorul Loti Popescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`