Sediul Ministerului Justiției a fost atacat, din nou, joi seară. Mai mulți protestatari Rezist au vărsat o găleată cu sos de roșii în fața instituției și au aruncat cu muștar pe o mașină care ar aparține Ministerului.
Probabil că intenția protestatarilor a fost aceea de a vandaliza mașina cu care circulă ministrul Tudorel Toader. Potrivit jurnalistului Silviu Sergiu, mașina murdărită cu muștar nu ar fi însă cea folosită de Toader.
Mașină murdărită cu muștar în fața Ministerului Justiției
Printre protestatarii care au participat la această acțiune se află Sandi Matei și Marian Ceaușescu.
”Nouă ne-a sărit muștarul. Voi mai rezistați?”, este unul dintre mesajele afișate de protestatari.
Jandarmii au intervenit și au săltat mai multe persoane din fața instituției.
Este pentru a treia oară în ultima perioadă când sediul Ministerului Justiției este atacat. Cel mai recent episod a avut loc marți seară, după ce Tudorel Toader a anunțat că Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care sunt modificate legile justiției.
Nou protest cu sos de roșii și muștar în fața Ministerului Justiției: Nouă ne-a sărit muștarul. Voi mai rezistați?