Noi incidente violente în România: Bătaie cu bâte la Fetești. Sociolog: În lipsa unei intervenții coerente a autorităților, astfel de lucruri se vor întâmpla în continuare (VIDEO)

Noi incidente violente în România: Bătaie cu bâte la Fetești. Sociolog: În lipsa unei intervenții coerente a autorităților, astfel de lucruri se vor întâmpla în continuare (VIDEO)

Apar noi imagini cu violențele din țară. După incidentele din Hunedoara, Săcele, Ploiești și București, și în orașul Fetești din județul Ialomița au fost bătăi. Un scandal de pominp ai zbucnit între două familii de romi din cartierul Vlașca. Zeci de polițiști și jandarmi au fost mobilizați la fața locului. Scandalagii, femei și bărbați, au pus mâna pe bâte pentru a-și face dreptate.

În imaginile apărute în mediul online se poate vedea cum un tânăr înarmat cu un par este ținut de un polițist, se smulge din mâinile acestuia și apoi o ia la fugă spre casa rivalilor. Individul este urmat de rudele sale care lovesc tot ce le iese în cale. Polițiștii au solcitatt întăriri din partea militarilor și Jandarmeriei, care asigură respectarea carantinei la Țăndărei.

Conform Poliției, în acest caz au fost deschise dosare penale pe numele a patru persoane, pentru comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, violare de domiciliu, loviri și alte violențe și distrugere.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sociolog: Asistăm deja la un fenomen

Astfel, se poate spune că asistăm deja la un adevărat fenomen. Spirala violențelor s-a extins în ultimele zile în mai multe zone ale țării, iar sociologii susțin că autoritățile nu și-au făcut datoria și nu au depus suficiente eforturi pentru a integra cetățenii din comunitățile defavorizate.

”Toate comunitățile menționate sunt ceea ce noi numim ghetou și unde, de obicei, relațiile intracomunitare sunt destul de disfuncționale. Că Poliția a intervenit reactiv, e normal să fie așa și să își folosească mecanismele specifice de intervenție ca să detensioneze situația. Însă, în lipsa unei intervenții coerente în foarte multe astfel de comunități din România, astfel de lucruri se vor întâmpla în continuare și e foarte probabil ca, la un moment dat, Poliția să nu mai poată să intervină atăt de simplu, cum a intervenit acum. (…) E nevoie de un noian de acțiuni astfel încât diversitatea asta socială, etnică, religioasă, care există în România, să perceapă semnalul așa cum trebuie. Ceea ce a făcut Poliția în acele comunități este, din punctul meu de vedere, justificat”, a declarat socialorgul Gelu Duminică, într-o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Incidente violente în Hunedoara, București, Ploiești și Săcele

Amintim că mai multe incidente violente au avut loc în ultimele zile în Hunedoara, București, Ploiești și Săcele. Polițiștii și jandarmii au intervenit în mai multe cartiere pentru a aplana conflicte izbucnite pe fondul consumului de alcool. Oamenii legii au fost chiar atacați de scandalagii și au fost nevoiți să tragă focuri de armă în plan vertical pentru a calma spiritele.

Primul incident de acest fel a avut loc, sâmbătă, în municipiul Hunedoara, iar cele mai violente scene au fost surprinse în orașul brașovean Săcele, acolo unde oamenii s-au bătut cu bâte, furci și topoare.

Șeful Poliției Române: Infracționalitatea din perioada sărbătorilor Pascale a scăzut

Într-o declarație de presă susținută luni, șeful Poliției Române, chestorul Liviu Vasilescu, a declarat că în urma incidentelor au fost arestate preventiv 4 persoane din Hunedoara, și au fost reținute 8 persoane din Brașov și 11 din București.

Cu toate acestea, șeful Poliție Române a declarat că în perioada Sărbatorilor Pascale din acest an, infracționalitatea a scăzut față de anii trecuți.

”Infracționalitatea din perioada sărbătorilor Pascale a scăzut cu 17% față de anul trecut, cu 10% față de anul 2018. Trendul descedent se menține și privind faptele comise cu violență, unde înregistrăm o scădere de 47% față de anul trecut și de 21% față de 2018”, a mai spusLiviu Vasilescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`