Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a explicat că se poate vorbi despre imunizare colectivă atunci când cel puțin jumătate din populația unei țări se infectează și se imunizează. În direct pe B1 TV, joi seară, demnitarul a subliniat că „evoluția acestei pandemii a fost un pic atipică”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat de Silviu Mănăstire, la „Dosar de politician”, ce părere are despre acea ipoteză potrivit căreiacam toți o să ne îmbolnăvim sub o formă sau alta de COVID-19, ministrul Nelu Tătaru a explicat: „Se vorbea la începutul acestei pandemii că trebuie să fim obișnuiți să trăim un an și jumătate, doi cu acest virus. O imunizare se va face atunci când 50%, 60% din populația unei comunități, unei țări se va infecta și se va imuniza, dar am văzut că, totuși, evoluția acestei pandemii a fost un pic atipică, iar dacă ne uităm câte cazuri au fost în Italia, Spania, și am văzut că aveau doar o imunizare de 5%, 6%. Și noi acum, acel studiu de seroprevalență, pe care l-am început la 1 iunie și pe care a trebuit nu neapărat să îl sistăm, să fie la o intensitate mai mică, avem totuși 11.000 de cazuri din cele 17.000 de seruri pe care le-am prelevat, și în care avem un 4,6 imunizare la nivel național. O imunizare mică – înseamnă că 4,6 din populație suntem imunizați în acest moment”.
„Nu este bine, în condițiile în care noi ce am observat din studiile noastre pe care le-am făcut, atât prin cele pe care le-am făcut în bazinul Dornelor, atât prin cele pe care le-am făcut prin donatorii de plasmă, cam coincid. La 40% din subiecți care au trecut prin boală, am văzut că aveau un titlu mare de anticorpi, 40% un titlu mic și 20% nu aveau titlu absolut deloc. Sunt și studiile care au relevat la un moment dat – și studiile celor de la Oxford – că dezvoltăm niște anticorpi și o apărare celulară, prin acele limfocitete. Se speră foarte mult la acea apărare celulară prin limfocitete, care să reacționeze împotriva SARS-CoV-2. Rămâne ca viitorul și ce învățăm din mers despre acest SARS-CoV-2 să ne dea și rezultatul scontat”, a adăugat Nelu Tătaru.
În aceeași emisiune, ministrul Sănătății a abordat și alte subiecte, precum numărul de paturi din secțiile de Terapie Intensivă sau procedura de urmat atunci când o persoană prezintă simptomatologie similară cu cea specifică bolii COVID-19.