UPDATE: După ce marți, Bogdan Despescu a anunțat că pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de comunicare sau răspândire prin orice mijloace de date şi informaţii false, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că pe numele fostului ofițer M.A.I. a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșiriide ”zădărnicirea combaterii bolilor”.
”Referitor la bărbatul de 60 de ani, diagnosticat cu Covid-19, facem precizarea că, pe numele lui a fost deschis un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii Prev de art 352 CP”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Reamintim că, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a anunţat, marţi, că poliţia a deschis dosar penal în cazul bărbatului de la Spitalul „Dimitrie Gerota” din Capitală, depistat pozitiv cu noul coronavirus.
Un fost ofițer M.A.I., în vârstă de 60 de ani, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, cazul acestuia demonstrând unde se poate ajunge dacă cetățenii nu respectă strict recomandările autorităților.
Potrivit Jurnalist.ro, numele “pacientului 17” este Nelu Lupu, comisar șef și fost adjunct al Poliției Capitalei, care și-ar fi pierdut funcția în urma unui scandal.
Ulterior, bărbatul s-a angajat la ADP Sector 4.
Bărbatul a ascuns faptul că a fost plecat din țară, pentru a scăpa de măsurile de prevenție. Astfel, până în prezent, s-a ajuns ca acesta să infecteze alte cinci persoane, să izoleze întreg spital și să creeze probleme la Primăria Capitalei și cea a Sectorului 4.
Mai precis, bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost internat pe 5 martie la Spitalul de urgență Dimitrie Gerota. Unitatea medicală susține că acesta a venit cu o simptomatologie total diferită față de definiția de caz pentru pacienții infectați cu noul coronavirus. La 3 zile de la internare, el a dezvoltat o simptomatologie respiratorie asociată cu febră, fapt ce i-a determinat pe medici să solicite, pe 9 martie, efectuarea unor teste, inclusiv pentru noul coronavirus.
Spitalul de urgență Dimitrie Gerota susține că pacientul a semnat în formularele de consimțământ că nu a călătorit în afara țării în ultimele două luni: „La momentul internării, pacientul a declarat și semnat în formularele de consimțământ că nu a călătorit în afara țării în ultimele 2 luni. Spitalul a primit confirmarea pozitivării testului pentru prezența COVID 19 la ora 19.42 și imediat cazul a fost raportat către structurile de conducere ale M.A.I., conform metodologiei. Pacientul a fost transferat în cursul nopții de 9 spre 10 martie a.c la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș în vederea continuării investigațiilor și a tratamentului de specialitate”.
Cu toate acestea, bărbatul revenise recent din Israel, țară din care se pare că a luat noul virus.
Pentru că a ignorat dispozițiile autorităților, bărbatul a infectat cinci persoane. Printre acestea, nora sa, însărcinată, fiul său şi nepotul de trei ani. Soţia sa, care lucrează la ADP Sector 4, nu a fost confirmată deocamdată.
Din cauza acestui eveniment, conducerea Spitalului Gerota a anunțat că a fost nevoită să restricționeze complet accesul în unitatea medicală. Marţi dimineaţă, un medic de la Gerota a fost şi el confirmat cu coronavirus, acest fiind infectat tot de fostul ofiţer MAI
Mai mult, până să fie internat în spital, fostul ofițer a intrat în contact cu peste 120 de persoane din primărie, a declarat șeful ADP Sector 4.
O angajată a Evidenței Populației din cadul Primăriei Capitalei a călătorit cu el
Miercuri, Gabriela Firea a declarat că o angajată a primăriei de la evidența populației a spus, recent, că a călătorit în Israel cu Nelu Lupu.
”Am închis birul de Evidența Populației, începând de azi dimineață (miercuri, n.r.) pentru că o colegă de la acest birou a anunțat abia azi dimineață faptul că s-a aflat în excursie în Israel cu pacientul de 60 de ani, fost ofițer, angajat la ADP Sectorul 4. Și doar pentru că a informat abia astăzi conducerea, am luat măsurile care s-au dispus la nivel național, și anume: toate cele 70 de persoane angajate la biroul de Evidența Populației au intrat de azi dimineață în izolare la domiciliu, li se vor face testele necesare și procedăm deja la dezinfecția tuturor birouilor, holurilor, toaletelor, intrărilor.”, a declarat Firea.
În spațiul public a fost extrem de comentată această nouă informaţie relatată de Primarul Capitalei
Magdalena Bistriceanu
Dan Cristian Turturică
Cei doi riscă acum, pentru ascunderea faptelor, dosar penal sau chiar închisoare, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru.
Fiul ofițerului M.A.I. lucrează în SRI
Fiul lui Nelu Lupu a fost diagnosticat și el, împreună cu soția însărcinată în 7 luni și copilul de 3 ani, pozitiv.
Acesta lucrează, potrivit Bugetul.ro, în Serviciul Român de Informații.