Monica Anisie: Declarația pe propria răspundere e necesară pentru că și părintele trebuie să își asume, alături de școală, și de autoritățile locale, revenirea elevilor la cursuri

Monica Anisie: Declarația pe propria răspundere e necesară pentru că și părintele trebuie să își asume, alături de școală, și de autoritățile locale, revenirea elevilor la cursuri

Ministrul Educației Monica Anisie susține că părinții, la fel ca reprezentanții unităților de învățământ și autoritățile locale, trebuie să își asume revenirea la cursuri a elevilor, în condițiile speciale stabilite pe fondul pandemiei de coronavirus. Anisie a făcut această precizare referindu-se la declarația pe propria răspundere despre starea de sănătate a copiilor pe care părinții trebuie să o completeze înainte ca aceștia să revină la școală.

Ministrul Educației, explicații despre declarația pe propria răspundere pe care trebuie să o completeze părinții

Întrebată joi seara, la TVR, ce se întâmplă dacă cei mici sunt asimptomatici, iar părinții nu își dau seama că sunt bolnavi și își trimit copiii la școală deși sunt infectați cu coronavirus, Monica Anisie a răspuns: ”Știu despre această îngrijorare a părinților. Am primit și noi, la Ministerul Educației, numeroase semnale în acest sens, au sunat părinți la Minister și au întrebat despre această declarație pe care trebuie să o completeze în momentul în care revin în spațiul școlii elevii.

Această declarație este necesară pentru că și părintele trebuie să își asume, alături de școală, și de autoritățile locale, această revenire la cursuri. De fapt, acea declarație conține niște informații care sunt generale, deci nu trebuie să fie tras la răspundere părintele în vreun fel dacă nu a cunoscut simptomele”.

Cred că ar trebui adăugată o sintagmă, ”după cum cunosc”, sau ceva care să asigure și părintele că există posibilitatea să greșească. Nu putem să spunem din start că părintele este de rea cedință și a aduce copilul bolanv la școală.Cred cu tărie că este momentul să ne asumăm responsabilitatea cu toţii, revenim în spaţiul şcolii, dar şi eu ca părinte trebuie să fiu responsabil şi să nu îmi aduc copilul la şcoală dacă văd că îi este rău, pentru că îi protejez şi pe ceilalţi copii, îmi protejez propria familie şi propriul copil”.

Din 14 septembrie, părinții vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere îniante de a-și trimite copiii la școală

Odată cu începerea școlii din 14 septembrie, părinții trebuie să completeze o declarațiepe proprie răspundereînainte de a-și trimite copiii la cursuri.Declarația condiționează primirea copilului în colectivitate la începutul fiecărui ciclu de prezența fizicăși trebuie prezentatla triajul epidemiologic la intarea in unitate.

Unitatea de învățământ va informa părinții elevilor în legătură cu obligativitatea prezentării declarației pe proprie răspundere la revenirea în școli. Declarațiile pe proprie răspundere vor fi predate cadrelor didactice la prima oră de curs, iar aceștia le vor preda cabinetului medical școlar.

Părinții sunt rugați să nu își trimită copii la școală dacă observă căau temperatură mai mare de 37,3 C sausimptomespecificeinfectării cu SARS-CoV-2 (tuse, dificultăți în respirație – scurtarea respirației, diaree, vărsături) sau alte boli infecto-contagioase.

Klaus Iohannis:Nu trebuie să căutăm soluții sofisticate, birocratice, fiecare trebuie să-și asume rolul care îi revine. Și părinții, și școala, și autoritățile locale

Întrebat, miercuri, în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni, ce se va întâmpla cu părinții care nu vor dori să semneze declarația prin care se atrage răspunderea penală asupra lor pentru că refuză să pună un diagnostic copiilor, președintele Klaus Iohannis a răspuns: ”În anii în care am fost la catedră am constatat la toți părinții o preocupare pentru sănătatea copiilor. Au partea lor de răspundere. Îi încurajez să își trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă, să consulte medicul de familie. Nu trebuie să căutăm soluții sofisticate, birocratice, fiecare trebuie să-și asume rolul care îi revine. Și părinții, și școala, și autoritățile locale”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`