Moaștele Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou vor fi scoase spre închinare de duminică până marți

Moaștele Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou vor fi scoase spre închinare de duminică până marți
Sursa Foto: Oana Nechifor/ doxologia.ro

Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vor fi scoase duminică, la ora 7,00, din Catedrala Patriarhală şi aşezate în baldachinul de pe Colina Bucuriei. Aici vor rămâne, spre închinare până în ziua de marți, 27 octombrie, scrie Agerpres.

Totodată, în baldachinul de pe Dealul Bucuriei vor fi așezat și moaștele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie, după cum a informat Patriarhia, potrivit sursei citate mai sus.

Programul la pelerinajul de Sf. Dumitru

În cursul zilei de duminică, 25 octombrie, racla cu moaște va fi scoată în curtea Patriarhiei. Între orele 9,00 -12,30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Luni, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9,30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Marţi, 27 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9,00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu cei trei episcopi vicari din Bucureşti, câţiva preoţi şi diaconi.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de 27 octombrie 2020 după închinarea ultimului credincios.

Pentru asigurarea respectării normelor sanitare cu privire la distanţarea fizică de 1,5 m, la sfintele slujbe oficiate în perioada amintită la Altarul de vară de pe Colina Bucuriei vor putea participa maximum 200 de persoane, după cum scrie sursa citată mai sus.

Reguli sanitare pentru pelerinajul de Sf. Dumitru

În cusrul zilei de joi, 22 octombrie, edilul Gabriela Firea a a apobat protocolul încheiat cu Patriarhia Română, una dintre cele mai importante reguli impunând doar participarea cetățenilor din București la eveniment.

Potrivit Patriarhiei Române, citată de Agerpres, iată o serie de reguli pe care credincioșii vor fi nevoiți să le respecte cu această ocazie, dacă doresc să se închine la racla cu moaște:

Accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aştepta una în spatele celeilalte, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;

Pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei distanţe;

Pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea normelor igienico-sanitare;

Se va crea un flux unic de circulaţie a credincioşilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;

Voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi credincioşilor materiale de dezinfectare şi igienă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Directorul INSCOP: Încrederea românilor în Rusia se află la minim absolut, în timp ce atitudinea pro europeană s-a întărit
23:43 - Andrew Tate, acuzat de viol și trafic de persoane în România, și-a făcut partid în Marea Britanie: „Voi fi premier”
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de 12.000 de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările