Mituri despre vaccinul anti-COVID-19, demontate de un cercetător român la Oxford. De ce e „total fals” să spui că serul ar putea modifica ADN-ul și cum se explică ritmul în care a fost dezvoltat

Mituri despre vaccinul anti-COVID-19, demontate de un cercetător român la Oxford. De ce e „total fals” să spui că serul ar putea modifica ADN-ul și cum se explică ritmul în care a fost dezvoltat
foto: Hepta.ro / Abaca Press / Moritz Thibaud/ABACA

Ștefan Dascălu, cercetător român la Oxford, a demontat mai multe mituri legate de vaccinul anti-COVID-19, ocazie cu care a subliniat că este „total fals” să spui că vaccinul anti-COVID-19 ar modifica ADN-ul. „Nu se poate întâmpla așa ceva, pentru că vaccinul nu conține nimic care ar putea să influențeze genomul și materialul genetic din interiorul celulelor noastre”, a explicat specialistul.

În România, campania de vaccinare împotriva COVID-19 a debutat în 27 decembrie. Prima persoană care a primit serul produs de Pfizer și BioNTech a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă și membră a echipei care a preluat primul caz de infecție cu SARS-CoV-2 confirmat la nivel național. Țara noastră ar putea primi în această lună și doze din vaccinul produs de Moderna.

Mituri despre vaccinul anti-COVID-19, demontate de Ștefan Dascălu, cercetător român la Oxford. De ce e „total fals” să spui că ar modifica ADN-ul

„Aceasta este puțin spus o eroare științifică. Este total fals. Nu se poate întâmpla așa ceva, pentru că vaccinul nu conține nimic care ar putea să influențeze genomul și materialul genetic din interiorul celulelor noastre.Vaccinurile pe bază de ARN, care de obicei sunt ținta acestor conspirații, nu sunt capabile de a face acest lucru, tocmai din motivul că acest ARN este o informație codificată pentru acea proteină “spike” din cadrul virusului care este degradată în foarte scurt timp după ce este exprimată de celulele noastre. În niciun caz nu are capacitatea de a ne modifica celulele și ADN-ul nostru”, a declarat Ștefan Dascălu, la Digi 24.

Cum se explică ritmul în care a fost dezvoltat vaccinul anti-COVID-19

Printre miturile demontate de Ștefan Dascălu s-a numărat și cel potrivit căruia vaccinul anti-COVID-19 ar fi fost dezvoltat prea repede. Cercetătorul român a declarat că producerea serurilor împotriva virusului SARS-CoV-2 reprezintă „o dovadă a capacității întregii omeniri de a răspunde unui astfel de eveniment care a pus în genunchi întreaga populație a Planetei”.

„Această aparentă grabă în devzoltarea unui vaccin nu a fost deloc așa. Nu este atribuită faptului că s-au sărit sau că s-au ars etape din dezvoltarea și în special din testarea siguranței și eficienței unui vaccin, ci simplul fapt că avem în momentul de față vaccinuri împotriva virusului Sars-CoV-2 este o dovadă a capacității întregii omeniri de a răspunde unui astfel de eveniment care a pus în genunchi întreaga populație a Planetei.Resursele materiale și umane care au fost implicate în dezvoltarea vaccinului au fost enorme, prin comparație cu dezvoltarea altor vaccinuri proiectate în zeci de ani. Etapele studiului clinic au fost singurele peste care nu s-a putut sări.Vaccinurile le avem deja de la începutul pandemiei. Singurul motiv pentru care a mai durat atât de mult timp pentru a fi implementate, este doar pentru că au trebuit testate în mod riguros, în special pentru siguranță. S-a demonstrat că sunt sigure și eficiente împotriva virusului”, a precizat Ștefan Dascălu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`