Mircea Cărtărescu n-a primit Nobelul pentru Literatură nici în 2019, dar o cunoaște foarte bine pe câștigătoare: Scriitorul român, alături de Olga Tokarczuk pe scena Serilor FILIT de la Iași (VIDEO)

Mircea Cărtărescu n-a primit Nobelul pentru Literatură nici în 2019, dar o cunoaște foarte bine pe câștigătoare: Scriitorul român, alături de Olga Tokarczuk pe scena Serilor FILIT de la Iași (VIDEO)

Mircea Cărtărescu n-a primit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2019, dar a fost, la fel ca și în anii precedenți, dat printre favoriții la câștigarea prestigiosului trofeu. Totuși, cea care a învins în cele din urmă, Olga Tokarczuk, nu îi este deloc străină scriitorului român.

Cei doi participau la Serile Filit de la Iași, în anul 2017, unde au desfășurat un interviu împreună, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Gazda serii a fost Robert Șerban, iar evenimentul a fost prezentat de Cătălin Sava.

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti.

Timp de cinci zile, în cadrul FILIT au loc zeci de evenimente, într-o gamă largă de manifestări: întâlniri literare cu vedete ale scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei și muzicii, ateliere și mese rotunde profesionale, concerte, lecturi și evenimente.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`