Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat, vineri, situația de la finalul lunii august a aplicării măsurilor luate de Guvern în contextul epidemiei de coronavirus, precum și măsurile avute în vedere pentru sprijinirea angajaților și angajatorilor în perioada următoare. Una dintre măsurile despre care a vorbit Violeta Alexandru este cea a șomajului tehnic pentru care s-au făcut, până acum, plăți de peste 4,8 miliarde de lei, cei mai mulți beneficiari provenind din marile orașe ale țării. De asemenea, ministrul a precizat că Guvernul are în vedere sprijinirea angajatorilor ale căror comenzi sunt încă sub nivelul pe care îl aveau înainte de perioada de criză.
”Începând din luna martie, prin Ministerul Muncii s-au făcut plăți pentru șomajul tehnic, adică pentru salariații având contractele de muncă suspendate temporar în condițiile pandemiei și pentru profesioniștii a căror activitate a fost suspendată. Am gestionat măsuri care au venit în sprijinul părinților având copii până la 12 ani și care au fost acasă, am venit cu o serie de măsuri de sprijin pentru acoperirea costurilor salariale pentru aceste persoane. Am gestionat măsura imediat următoare șomajului tehnic, adică am acordat 41,5% din câștigul salarial al unei persoane care se aflase în șomaj tehnic și care revenea în activitate.
Pentru șomajul tehnic, la începutul stării de urgență, având o serie de domenii cărora ne-am adresat cu această măsură (…), am efectuat plăți de peste 4,8 miliarde de lei pentru 1,3 milioane de beneficiari. Cele mai multe plăți s-au făcut în București, în Cluj, în Timiș, orașe cu mari angajatori. Au rămas, după încetarea stării de urgență, un număr redus de domenii, iar acum menținem măsura doar pentru câteva. Ca urmare a deciziei de joi luate în Guvern, rămân închise barurile, discotecile, cluburile în spații închise, doar salariaților acestor unități economice urmând să li se aplice măsura șomajului tehnic”, a declarat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a făcut precizări și cu privire la angajații care și-au reluat activitatea după perioada în care s-au aflat în șomaj tehnic, dar și referitor la spijionul acordat părinților care au fost nevoiți să rămână acasă cu copiii după suspendarea cursurilor în contextul epidemiei de COVID-19.
”Am făcut plăți pentru părinții care se aflau în zile libere pentru îngrijirea copilului, în perioada pandemiei, de peste 78 de milioane de lei, pentru această măsurăapelând un număr de peste 60.000 de salariați.
După ce rectificarea bugetară a fost aprobată, (…) am început și astăzi suntem la peste 90% din plățile efectuate, raportat la luna iunie, pentru măsura constând în 41,5% pentru fiecare salariat care s-a aflat în șomaj tehnic și a revenit în activitate. Suntem astăzi cu plăți de peste 608 milioane de lei pentru aproape 500.000 de angajați. (…)
Aceste măsuri continuă. Pentru plata a 41,5%, se vor face plăți în continuare pentru luna iulie, iar în ceea ce privește șomajul tehnic, rămân în plată doar câteva activități”, a mai spus ministrul Muncii.
În ceea ce privește măsurile avute în vedere pentru următoarea perioadă, Violeta Alexandru a vorbit despre un sprijin acordat de Guvern angajatorilor confruntați cu scăderea comenzilor pe fondul crizei generate de epidemie.
”Avem aplicarea unor noi măsuri, ca urmare a deciziilor pe care le-am luat în ședința de Guvern de joi seară. Am decis asupra sprijinirii angajatorilor ale căror comenzi sunt încă sub nivelul pe care îl aveau înainte de perioada de criză. Este adevărat că multe domenii și-au revenit complet. (…) Guvernul a decis să reglementeze o măsură de sprijinire a unui timp flexibil de lucru acolo unde se judtifică. Este vorba despre angajatori care, împreună cu angajații lor vor putea decide în perioada următoare, până la sfârșitul acestui an, condițiile în care se reduce timpul de lucru pe fondul scăderii comenzilor. (…)
Practic, pentru a putea beneficia de această măsură, angajatorul, în colaborare cu angajatul, va putea lua decizia reducerii programului de lucru. Asta însemnă că anagajatul va lucra un timp redus și va primi 75% din diferența dintre salariul pe care îl avea înaintea perioadei de criză și salariul care rezultă din reducerea timpului de lucru. Reducerea timpului de lucru se poate face la maxim 50%. (…) Cifra de afaceri din ultima lună sau din luna anterioară trebuie să fi scăzut cu 10% față de luna similară din anul 2019”, a mai explicat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii anunță măsuri de sprijin pentru angajatorii ale căror comenzi sunt încă sub nivelul pe care îl aveau înainte de perioada de criză / Ce se întâmplă cu persoanele și-au reluat activitatea după ce s-au aflat în șomaj tehnic