Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, despre pagubele produse de secetă: Cam un milion de hectare de culturi, din cele 2,9 milioane care au fost însămânțate în toamnă, ar fi afectate. O să-i despăgubim pe toți cei care au avut de suferit (VIDEO)

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, despre pagubele produse de secetă: Cam un milion de hectare de culturi, din cele 2,9 milioane care au fost însămânțate în toamnă, ar fi afectate. O să-i despăgubim pe toți cei care au avut de suferit (VIDEO)
foto: Facebook

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat joi, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că, în acest moment, autoritățile evaluează pagubele produse de secetă, precizând că până în acest moment s-a constatat că aproape un milion de hectare de culturi au de suferit din cauza lipsei precipitațiilor.

Întrebat dacă fermierii ale căror recolte sunt afectate de secetă vor primi bani europeni sau bani din partea statului drept compensație, Adrian Oros a răspuns: ”Nu o să fie vorba de bani europeni aici, o să fie vorba de bani de la buget. Suntem în cursul evaluării pagubelor produse de secetă. O să-i despăgubim pe toți cei care au avut asemenea pagube. În evaluările de până acum ar fi afectate cam un milion de hectare de culturi din cele 2,9 milioane care au fost însămânțate în toamnă”.

Despăgubiri ar urma să primească și agricultorii care au fost afectați de pandemia de coronavirus.

„Separat, pentru cei care au fost afectați de evoluția pandemiei și au avut pierderi de venit, vom cheltui, tot cu acceptul Comisiei Europene, cei 80 de milioane de euro care au rămas neutilizați din măsuri neacceptate, sub formă de sume forfetare, până la 5.000 de euro pe fermier și până la 50.000 de euro pe procesator. Acum lucrăm la niște criterii obiective, nediscriminatorii, pe baza unor dovezi disponibile.

În paralel, avem un fond de creditare în care noi plătim 50% din dobândă și un fond de garantare unde garantăm 90% din credite pentru cei care vor să-și reia activitatea. Aici mă refer la fermierii mari care doresc acest lucru”, a mai spus Ministrul Agriculturii.

Amintim, în acest context că directorul general al Administrației Naționale de Meteorologi (ANM), Elena Mateeescu,a declarat recent pentru B1 TVcă România se confruntă cu o secetă pedologică puternică, mai ales în jumătatea estică a țării.

”Vorbim de un an agricol, al treilea an după 1973-1974 și 1982-1983, cu cea mai mică cantitate de precipitații înreigstrată de la 1 septembrie și până în prezent, numai 246 de litri per metru pătrat”, a explicat directorul ANM.

Ministrul Agriculturii: Nu există întârzieri în plata subvențiilor APIA

De asemenea, Adrian Oros a precizat că nu există întârzieri în plata subvențiilor APIA.

”Nu există întârzieri. Aceste subvenții au ca termen limită sfârșitul lunii iunie. Noi am plătit în același ritm ca în fiecare an. Avem achitate sumele pentru 99,16% dintre beneficiari. Până acum s-au plătit 2,5 miliarde de euro, din care 1,7 miliarde de euro au fost rambursați de către Comisia Europeană. Ultimele 35 de milioane de euro au sosit astăzi (joi, 7 mai – n.r.).

Adrian Oros: După 15 mai va fi permisă vântoarea mistreților

Întrebat când va fi permisă vântoarea de mistreți, în condițiile aceștia deja provoacă pagube fermierilor, ministrul Agriculturii a răspuns: „Pagubele au început demult. Am solicitat colegilor mei să dăm drumul la vânătoarea de mistreți pentru a preveni aceste pagube, dar și pentru a combate pesta porcină africană. Se pare că după data de 15 mai, atât vânătoarea la mistreți, cât și pescuitul recreativ în fermele piscicole, care și ele au o problemă cu producția de pește pe care nu pot să o vândă, vor fi permise.

Vântoarea mistreților a fost interzisă în luna martie, odată cu adoptarea Ordonanței Militare nr. 3, în contextul pandemiei de coronavirus.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:41 - Elena Lasconi: „Vreau să construim o Românie în care poți trăi din munca ta, în care ești respectat pentru munca ta, în care statul muncește pentru tine, nu tu pentru el! România intră într-o nouă etapă a istoriei” (VIDEO)
19:35 - Elena Lasconi: „Promit că voi da totul pentru a mă ridica la așteptările tuturor românilor”
19:26 - Șaptesprezece dispăruți după scufundarea unei ambarcațiuni turistice în Marea Roșie
19:20 - Bogdan Matei (PSD): „Este o perioadă extrem de complicată, care că nu ne dă foarte mult posiblitatea să avem atat de multe analize interne, pentru că avem alegeri parlamentare” (VIDEO)
19:12 - Andreea Marin, semnal de alarmă privind problemele de la secțiile de votare. „Am văzut oameni renunțând la a mai vota”
18:55 - Călin Georgescu a comparat victoria sa în primul tur al prezidențialelor cu Revoluția din 1989: „Ne-am recâștigat demnitatea și am luptat pentru a reface cultul onoarei și demnității” (VIDEO)
18:44 - Traian Băsescu: „Georgescu va avea în mine un adversar, nu este o soluție pentru România” și „Doamna Lasconi trebuie să pună mâna pe carte”
18:41 - Reacția lui Călin Georgescu, după ce a fost acuzat de extremism: “Nu trebuie să alegem de partea cui suntem” (VIDEO)
18:40 - Victor Negrescu, după demisia lui Ciolacu: „Vom veni și cu o nouă abordare în felul în care comunicăm” (VIDEO)
18:30 - Călin Georgescu: Noi nu am avut o campanie electorală, ci am avut o chemare / Partidele trebuie să își regăsească scopul. Nu de la Bruxelles vine suferința, ci din sufletul țării noastre (VIDEO)