Ministerul Sănătăţii va suplimenta, până la finalul anului, personalul medical din unităţile şcolare. Este vorba atât despre personal medical din cabinetele medicale de medicină generală, cât şi stomatologică.
Ministerul Sănătăţii anunţă că va suplimenta, până la finalul anului, personalul medical din unităţile şcolare, cu peste 260 de medici şcolari, peste 500 de asistenţi medicali, dar şi 109 medici dentişti.
”Ministerul Sănătăţii are în vedere creşterea bugetului pentru reţeaua de asistenţă medicală şcolară în vederea completării necesarului de personal medical din cabinetele medicale de medicină generală şi stomatologică ce funcţionează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat. (…) Până la sfarsitul anului, Ministerul Sănătății va identifica resursele financiare pentru suplimentarea unui număr de 264 posturi medici școlari, 534 posturi asistenti medicali pentru cabinete scolare, 109 posturi medici dentisti, 145 posturi asistenti medicali pentru cabinete stomatologice”, anunţă MInisterul, joi, într-un comunicat de presă.
De aceste fonduri vor beneficia autorităţile locale pentru plata medicilor și asistenților școlari care vor ocupa noile posturi.
În prezent, la nivel naţional, 1.302 medici (788 cu specialitatea medicină generală şi 514 cu specialitatea stomatologie) şi 3.630 de asistenţi medicali (3262 cu specialitatea medicină generală şi 368 cu specialitatea stomatologie) asigură servicii medicale în cabinetele de medicină şcolară.
În acest context, amintim că elevii trebuie să prezinte o adeverință medicală la începutul anului școlar 2020-2021. Această adeverință se obține de la medicul de familie, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
De altfel, Ministerul Sănătății a transmis deja către Direcțiile de sănătate publică din țară modelul standard de adeverință medicală.
Nelu Tătaru a declarat, joi, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum” de pe B1 TV, că această adeverință poate fi prezentată la unitățile de învățământ în prima săptămână a noului an școlar, în timp ce un aviz epidemiologic trebuie dat de medic în cazurile în careun elev lipsește trei zile de la școală pentru o cauză medicală.
”În ultimele zile au fost discuții intense cumedicii de familie, cu personalul din învățământ și cu ministrul Educației. În acest moment este sigur că ce prezintă patologie cronică va primi o recomandare de la medicul de familie sau medicul curant, atestând această patologie cronică și poate beneficia de învățământul online, nu va merge la școală.
Adeverința sau avizul epidemiologic se dă doar atunci când lipsește trei zile de la școală pentru o cauză medicală, ceea ce nu credem că este cazul în acest moment. Acea adeverință de revenire în colectivitate, care se dă la începutul fiecărui ciclu se va prezenta, dar se va prezenta și pe parcursul primei săptămâni de școală pentru a da posibilitatea medicilor de familie să poată consulta și evalua toți copiii”, a declarat Nelu Tătaru pentru B1 TV.